Detaliile cărții

Geneza 2

Ziua de odihnă.

1. Astfel au fost terminate cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.

2. Şi în ziua a şaptea Dumnezeu şi-a terminat lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea s-a odihnit de toată lucrarea lui pe care o făcuse.

3. Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în aceasta s-a odihnit de toată lucrarea sa, pe care Dumnezeu a creat-o şi a făcut-o.

Facerea omului.

4. Acestea sunt generaţiile cerurilor şi ale pământului când au fost create, în ziua în care DOMNUL Dumnezeu a făcut pământul şi cerurile,

5. Şi fiecare verdeaţă a câmpului, înainte ca aceasta să fi fost în pământ, şi fiecare verdeaţă a câmpului înainte de a fi încolţit, pentru că DOMNUL Dumnezeu nu făcuse să plouă peste pământ şi nu era om să are pământul.

6. Ci un abur se ridica din pământ şi uda toată suprafaţa pământului.

7. Şi DOMNUL Dumnezeu l-a format pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea vieţii şi omul a devenit un suflet viu.

Raiul.

8. Şi DOMNUL Dumnezeu a sădit o grădină înspre est, în Eden, şi acolo a pus pe omul pe care l-a format.

9. Şi din pământ DOMNUL Dumnezeu a făcut să încolţească fiecare pom care este plăcut la vedere şi bun pentru mâncare şi pomul vieţii, de asemenea, în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului.

10. Şi un râu ieşea din Eden ca să ude grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru capete.

11. Numele întâiului este Pison: acesta este cel ce înconjoară întreaga ţară Havila, unde este aur.

12. Şi aurul acelei ţări este bun: acolo este bedelium şi piatra de onix.

13. Şi numele celui de al doilea râu este Ghihon: acesta este cel ce înconjoară întreaga ţară a Etiopiei.

14. Şi numele celui de al treilea râu este Hidechel: acesta este cel ce merge spre estul Asiriei. Şi al patrulea râu este Eufratul.

15. Şi DOMNUL Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului, să o lucreze şi să o păzească.

16. Şi DOMNUL Dumnezeu i-a poruncit omului, spunând: Din orice pom din grădină poţi mânca în voie,

17. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.

Facerea femeii.

18. Şi DOMNUL Dumnezeu a spus: Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit lui.

19. Şi din pământ DOMNUL Dumnezeu a format fiecare fiară a câmpului şi fiecare pasăre a cerului şi le-a adus la Adam să vadă cum le va numi; şi oricum a numit Adam fiecare fiinţa vie, acela a fost numele ei.

20. Şi Adam a dat nume tuturor vitelor şi tuturor păsărilor cerului şi fiecărei fiare a câmpului, dar pentru Adam nu s-a găsit un ajutor potrivit pentru el.

21. Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste Adam; şi Adam a dormit; şi a luat una din coastele lui şi a închis carnea la loc;

22. Şi din coasta pe care DOMNUL Dumnezeu a luat-o de la om, a făcut o femeie şi a adus-o la om.

23. Şi Adam a spus: Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va chema femeie, pentru că a fost luată din bărbat.

24. De aceea un bărbat va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup.

Ispitirea femeii.

25. Şi ei erau amândoi goi, omul şi soţia sa, şi nu se ruşinau.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: