Detaliile cărții

Geneza 15

Sămânţa lui Avram.

1. După aceste lucruri, cuvântul DOMNULUI a venit la Avram într-o viziune, spunând: Nu te teme Avrame, eu sunt scutul tău şi răsplata ta peste măsură de mare.

2. Şi Avram a spus: Doamne DUMNEZEULE, ce îmi vei da, văzând că mă duc fără copii, iar administratorul casei mele este acest Eliezer din Damasc?

3. Şi Avram a spus: Iată, nu mi-ai dat nicio sămânţă şi, iată, unul născut în casa mea este moştenitorul meu.

4. Şi, iată, cuvântul DOMNULUI a venit la el, spunând: Nu acesta va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din propriile tale adâncuri va fi moştenitorul tău.

5. Şi l-a dus afară şi a spus: Priveşte acum spre cer şi numără stelele, dacă eşti în stare să le numeri; şi i-a spus: Astfel va fi sămânţa ta.

6. Iar el a crezut în DOMNUL, iar DOMNUL i-a socotit aceasta pentru dreptate.

Ţara făgăduită seminţiei lui Avram.

7. Şi i-a spus: Eu sunt DOMNUL care te-a scos din cetatea Ur a caldeilor, ca să îţi dau această ţară să o moşteneşti.

8. Iar el a spus: Doamne DUMNEZEULE, din ce voi şti că o voi moşteni?

9. Iar el i-a spus: Ia-mi o viţea de trei ani şi o capră de trei ani şi un berbec de trei ani şi o turturea şi un porumbel tânăr.

10. Şi a luat la el toate acestea şi le-a despicat în două şi a aşezat fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat.

11. Şi când păsările de pradă au coborât peste stârvuri, Avram le-a alungat.

12. Şi când soarele apunea, un somn adânc a căzut peste Avram şi, iată, o groază a unui mare întuneric a căzut peste el.

13. Iar DOMNUL i-a spus lui Avram: Să ştii cu adevărat că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu este a lor şi vor servi pe aceia, iar ei îi vor chinui patru sute de ani;

14. Şi de asemenea pe acea naţiune, căreia ei îi vor servi, o voi judeca; şi după aceea vor ieşi din ea cu mare avere.

15. Iar tu vei merge la taţii tăi în pace şi vei fi îngropat la o bătrâneţe frumoasă.

16. Dar în a patra generaţie vor veni din nou aici, pentru că nelegiuirea amoriţilor nu este încă deplină.

17. Şi s-a întâmplat, după ce soarele a apus şi era întuneric, că iată, un cuptor fumegând şi o lampă arzând au trecut printre acele bucăţi.

18. În aceeaşi zi DOMNUL a făcut un legământ cu Avram, spunând: Seminţei tale i-am dat această ţară, de la râul Egiptului până la marele râu, râul Eufrat:

19. Cheniţii şi cheniziţii şi cadmoniţii,

20. Şi hitiţii şi periziţii şi refaimii,

21. Şi amoriţii şi canaaniţii şi ghirgaşiţii şi iebusiţii.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: