Ezechiel 28
1. Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând:
2. Fiu al omului, spune prinţului Tirului: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că inima ta s-a înălţat şi tu ai spus: Eu sunt Dumnezeu, eu şed în scaunul lui Dumnezeu, în mijlocul mărilor; totuşi tu eşti om şi nu Dumnezeu, deşi îţi pui inima ca inima lui Dumnezeu:
3. Iată, tu eşti mai înţelept decât Daniel; nu este niciun lucru ascuns pe care să îl poată ascunde de tine;
4. Cu înţelepciunea ta şi cu înţelegerea ta ţi-ai obţinut bogăţiile şi ai obţinut aur şi argint în tezaurele tale;
5. Prin înţelepciunea ta cea mare şi prin comerţul tău ţi-ai înmulţit bogăţiile şi inima ta s-a înălţat datorită bogăţiilor tale.
6. De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ţi-ai pus inima ca inima lui Dumnezeu;
7. Iată, de aceea eu voi aduce străini asupra ta, pe cei mai tirani dintre naţiuni; şi ei îşi vor scoate săbiile împotriva frumuseţii înţelepciunii tale şi îţi vor întina strălucirea.
8. Ei te vor coborî în groapă şi vei muri de moartea celor care sunt ucişi în mijlocul mărilor.
9. Vei mai spune tu înaintea celui care te ucide: Eu sunt Dumnezeu? Dar tu vei fi om şi nu Dumnezeu, în mâna celui care te ucide.
10. Vei muri de moartea celor necircumcişi, prin mâna străinilor, pentru că eu am vorbit aceasta, spune Domnul DUMNEZEU.
11. Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
12. Fiu al omului, înalţă o plângere asupra împăratului Tirului şi spune-i: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Tu sigilezi măsura desăvârşirii, plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.
13. Tu erai în Eden grădina lui Dumnezeu; fiecare piatră preţioasă era acoperitoarea ta: sardonixul, topazul şi diamantul, berilul, onixul şi iaspisul, safirul, smaraldul şi rubinul şi aurul; măiestria tamburinelor tale şi a fluierelor tale era pregătită în tine în ziua când ai fost creat.
14. Tu eşti heruvimul uns care acoperă; şi eu te-am pus astfel; erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; ai umblat în sus şi în jos prin mijlocul pietrelor de foc.
15. Tu erai desăvârşit în căile tale din ziua când ai fost creat, până când nelegiuire a fost găsită în tine.
16. Prin mulţimea mărfurilor tale, ei ţi-au umplut mijlocul cu violenţă şi tu ai păcătuit; de aceea ca pângărit te voi arunca de pe muntele lui Dumnezeu; şi te voi nimici, pe tine heruvim care acoperă, din mijlocul pietrelor de foc.
17. Inima ta a fost înălţată din cauza frumuseţii tale; tu ţi-ai corupt înţelepciunea datorită strălucirii tale; te voi arunca la pământ, te voi întinde înaintea împăraţilor ca ei să te privească.
18. Tu ai spurcat sanctuarele tale prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nelegiuirea comerţului tău; de aceea voi scoate un foc din mijlocul tău, acesta te va mistui şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor care te privesc.
19. Toţi cei care te cunosc între popoare vor fi înmărmuriţi din cauza ta; vei fi o teroare şi niciodată nu vei mai fi.
20. Din nou, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
21. Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva Sidonului şi profeţeşte împotriva lui,
22. Şi spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu sunt împotriva ta, Sidonule; şi voi fi glorificat în mijlocul tău; şi ei vor cunoaşte că eu sunt DOMNUL, când voi fi făcut judecăţi în el şi voi fi sfinţit în el.
23. Fiindcă voi trimite ciumă în el şi sânge pe străzile lui; şi răniţii vor cădea în mijlocul lui prin sabia care va fi asupra lui de fiecare parte; şi ei vor cunoaşte că eu sunt DOMNUL.
24. Şi nu va mai fi niciun spin înţepător pentru casa lui Israel, nici vreun mărăcine apăsător dintre toţi cei care sunt în jurul lor, care îi dispreţuiau; şi ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul DUMNEZEU.
25. Astfel spune Domnul DUMNEZEU: După ce voi fi adunat casa lui Israel dintre popoarele între care sunt împrăştiaţi şi voi fi sfinţit în ei înaintea ochilor păgânilor, atunci vor locui în ţara lor pe care am dat-o servitorului meu Iacob.
26. Şi vor locui în ea, în siguranţă, şi vor construi case şi vor sădi vii; da, vor locui cu încredere, după ce îmi voi fi împlinit judecăţile asupra tuturor celor care îi dispreţuiesc de jur împrejurul lor; şi vor cunoaşte că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor.