Detaliile cărții

Ezechiel 11

1. Mai mult, duhul m-a ridicat şi m-a adus la poarta dinspre est a casei DOMNULUI, care priveşte spre est; şi, iată, la uşa din poartă erau douăzeci şi cinci de bărbaţi; printre care am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, prinţi ai poporului.

2. Atunci el mi-a spus: Fiu al omului, aceştia sunt oamenii care plănuiesc ticăloşie şi dau sfat stricat în această cetate;

3. Care spun: Nu este aproape, să construim case; această cetate este cazanul şi noi suntem carnea.

4. De aceea profeţeşte împotriva lor, profeţeşte, fiu al omului.

5. Şi Duhul DOMNULUI a căzut peste mine şi mi-a spus: Vorbeşte: Astfel spune DOMNUL: Astfel aţi spus voi, casă a lui Israel; fiindcă eu ştiu lucrurile care vă vin în minte, fiecare dintre ele.

6. Aţi înmulţit pe cei ucişi ai voştri în această cetate şi aţi umplut străzile ei cu cei ucişi.

7. De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Cei ucişi ai voştri, pe care i-aţi pus în mijlocul ei, ei sunt carnea şi această cetate este cazanul; dar pe voi vă voi scoate din mijlocul ei.

8. V-aţi temut de sabie şi voi aduce o sabie asupra voastră, spune Domnul DUMNEZEU.

9. Şi vă voi scoate din mijlocul ei şi vă voi da în mâinile străinilor şi voi face judecăţi printre voi.

10. Veţi cădea prin sabie; vă voi judeca în graniţa lui Israel; şi veţi cunoaşte că eu sunt DOMNUL.

11. Această cetate nu va fi cazanul vostru, nici voi nu sunteţi carnea în mijlocul ei; ci vă voi judeca în graniţa lui Israel;

12. Şi veţi cunoaşte că eu sunt DOMNUL, căci nu aţi umblat în statutele mele, nici nu aţi făcut judecăţile mele, ci aţi făcut după obiceiurile păgânilor care sunt de jur împrejurul vostru.

13. Şi s-a întâmplat, pe când profeţeam, că Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu o voce tare şi am spus: Ah, Doamne DUMNEZEULE! Vei mistui deplin rămăşiţa lui Israel?

14. Din nou, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:

15. Fiu al omului, fraţii tăi, chiar fraţii tăi, bărbaţii din rudenia ta şi toată casa lui Israel în întregime, sunt aceia către care locuitorii Ierusalimului au spus: Depărtaţi-vă de DOMNUL; nouă ne este dată această ţară în stăpânire.

16. De aceea spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Deşi i-am lepădat departe printre păgâni şi deşi i-am împrăştiat printre ţări, totuşi le voi fi ca un mic sanctuar în ţările unde au ajuns.

17. De aceea spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Vă voi strânge chiar dintre popoare şi vă voi aduna din ţările în care aţi fost împrăştiaţi şi vă voi da ţara lui Israel.

18. Şi ei vor veni acolo şi vor îndepărta toate lucrurile ei detestabile şi toate urâciunile ei din ea.

19. Şi le voi da o singură inimă şi voi pune un duh nou în voi; şi voi lua inima de piatră din carnea lor şi le voi da o inimă de carne;

20. Ca să umble în statutele mele şi să păzească rânduielile mele şi să le împlinească; şi ei vor fi poporul meu iar eu le voi fi Dumnezeul lor.

21. Dar cât despre aceia, a căror inimă umblă după inima lucrurilor lor detestabile şi urâcioase, eu le voi întoarce calea asupra capetelor lor, spune Domnul DUMNEZEU.

22. Atunci heruvimii şi-au ridicat aripile şi roţile de lângă ei; şi gloria Dumnezeului lui Israel era peste ei, deasupra.

23. Şi gloria DOMNULUI s-a urcat din mijlocul cetăţii şi a stat pe muntele care este pe partea de est a cetăţii.

24. După acestea duhul m-a ridicat şi m-a adus într-o viziune, prin Duhul lui Dumnezeu, în Caldeea, la cei din captivitate. Astfel viziunea, pe care am văzut-o, s-a înălţat de la mine.

25. Atunci am vorbit celor din captivitate toate lucrurile pe care DOMNUL mi le arătase.