Exodul 14
Trecerea mării Roşii.
1. Şi DOMNUL i-a spus lui Moise, zicând:
2. Vorbeşte copiilor lui Israel, să se întoarcă şi să îşi aşeze tabăra înainte de Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, înainte de Baal-Ţefon; înaintea acestuia vă veţi aşeza tabăra, lângă mare.
3. Pentru că Faraon va spune despre copiii lui Israel: Ei s-au încurcat în ţară, pustia i-a cuprins.
4. Şi voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; şi voi fi onorat prin Faraon şi prin toată oştirea lui; ca Egiptenii să ştie că eu sunt DOMNUL. Şi au făcut aşa.
5. Şi i s-a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit; şi inima lui Faraon şi a servitorilor săi s-a întors împotriva poporului şi au spus: De ce am făcut aceasta, lăsând pe Israel să plece de la servirea noastră.
6. Şi el şi-a pregătit carul şi a luat poporul său cu el;
7. Şi a luat şase sute de care alese şi toate carele Egiptului şi căpetenii peste fiecare din ele.
8. Şi DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a urmărit pe copiii lui Israel; şi copiii lui Israel au ieşit cu mână înaltă.
9. Dar Egiptenii i-au urmărit, toţi caii şi carele lui Faraon şi călăreţii lui şi oştirea lui şi i-a ajuns, aşezând tabăra lângă mare, în apropiere de Pi-Hahirot, înainte de Baal-Ţefon.
10. Şi când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi, iată, egiptenii mărşăluiau după ei; şi au fost grozav de înspăimântaţi; şi copiii lui Israel au strigat către DOMNUL.
11. Şi i-au spus lui Moise: Pentru că nu sunt morminte în Egipt ne-ai luat tu pentru a muri în pustie? Pentru ce te-ai purtat astfel cu noi, pentru a ne scoate din Egipt?
12. Nu este acesta cuvântul pe care ţi l-am spus în Egipt, zicând: Lasă-ne în pace, să servim egiptenilor? Pentru că ar fi fost mai bine să servim egiptenilor, decât să murim în pustie.
13. Şi Moise a spus poporului: Nu vă temeţi, staţi liniştiţi şi veţi vedea salvarea DOMNULUI, pe care el v-o va arăta astăzi; căci egiptenii pe care i-aţi văzut astăzi, nu îi veţi mai vedea niciodată, pentru totdeauna.
14. DOMNUL va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.
15. Şi DOMNUL i-a spus lui Moise: Pentru ce strigi către mine? Vorbeşte copiilor lui Israel să meargă înainte;
16. Dar ridică-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor merge pe uscat prin mijlocul mării.
17. Şi eu, iată, eu voi împietri inimile egiptenilor şi îi vor urmări; şi îmi voi aduce onoare prin Faraon şi prin toată oştirea sa, prin carele sale şi prin călăreţii săi.
18. Şi egiptenii vor şti că eu sunt DOMNUL, când mi-am adus onoare prin Faraon, prin carele sale şi prin călăreţii săi.
19. Şi îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, s-a mutat şi s-a dus în spatele lor; şi stâlpul de nor s-a mutat de dinaintea feţei lor şi a stat în spatele lor;
20. Şi a venit între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel; şi a fost un nor şi întuneric pentru ei, dar dădea lumină noaptea pentru aceştia; aşa că nu s-au apropiat unii de alţii toată noaptea.
21. Şi Moise şi-a întins mâna peste mare; şi DOMNUL a făcut ca marea să meargă înapoi printr-un puternic vânt din est toată noaptea aceea şi a făcut marea pământ uscat şi apele au fost despicate.
22. Şi copiii lui Israel au mers în mijlocul mării pe pământ uscat; şi apele le erau un zid pe partea dreaptă a lor şi pe partea stângă a lor.
23. Şi egiptenii i-au urmărit şi au intrat după ei în mijlocul mării, toţi caii lui Faraon, carele sale şi călăreţii săi.
24. Şi s-a întâmplat, că în garda dimineţii, DOMNUL a privit spre oştirea egiptenilor prin stâlpul de foc şi de nor şi a tulburat oştirea egiptenilor.
25. Şi a scos roţile de la carele lor, ca ei să le conducă cu greutate; aşa că egiptenii au spus: Să fugim de la faţa lui Israel, pentru că DOMNUL luptă pentru ei împotriva egiptenilor.
26. Şi DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ţi mâna peste mare, ca apele să vină înapoi peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.
27. Şi Moise şi-a întins mâna peste mare şi marea s-a întors la puterea ei când a apărut dimineaţa; şi egiptenii au fugit de dinaintea acesteia; şi DOMNUL a doborât pe egipteni în mijlocul mării.
28. Şi apele s-au întors şi au acoperit carele şi călăreţii, chiar toată oştirea lui Faraon care a intrat în mare după ei; nu a rămas nici măcar unul dintre ei.
29. Dar copiii lui Israel au umblat pe pământ uscat în mijlocul mării; şi apele le erau un zid de partea lor dreaptă şi de partea lor stângă.
30. Astfel DOMNUL a salvat pe Israel în acea zi din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut egiptenii morţi pe ţărmul mării.
31. Şi Israel a văzut acea măreaţă lucrare pe care DOMNUL a făcut-o asupra egiptenilor; şi poporul s-a temut de DOMNUL şi l-a crezut pe DOMNUL şi pe servitorul său Moise.