Evrei 6

1. De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârşire, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de la faptele moarte şi a credinţei spre Dumnezeu,

2. A doctrinei botezurilor şi a punerii mâinilor şi a învierii morţilor şi a judecăţii eterne.

3. Şi aceasta vom face dacă Dumnezeu permite.

4. Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminaţi şi au gustat din darul ceresc şi au fost făcuţi părtaşi ai Duhului Sfânt,

5. Şi au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu şi puterile lumii ce are să vină,

6. Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăinţă, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi îl expun ruşinii publice.

7. Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el şi rodeşte ierburi potrivite pentru cei prin care şi este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu;

8. Dar cel care aduce spini şi mărăcini este respins şi aproape de blestem; al cărui sfârşit este să fie ars.

9. Dar suntem convinşi despre voi, preaiubiţilor, de lucruri mai bune şi care ţin de salvare, deşi vorbim astfel.

10. Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră şi munca dragostei, pe care aţi arătat-o pentru numele lui, în aceea că aţi servit şi serviţi sfinţilor.

11. Şi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi stăruinţă spre deplina asigurare a speranţei, până la sfârşit,

12. Ca să nu fiţi leneşi, ci urmaşi ai celor ce prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.

13. Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuşi,

14. Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind te voi înmulţi.

15. Şi, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obţinut promisiunea.

16. Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; şi un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârşitul întregii certe.

17. În acelaşi fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moştenitorilor promisiunii nestrămutarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,

18. Pentru ca, prin două lucruri de nestrămutat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranţa pusă înaintea noastră;

19. Speranţa pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură şi neclintită şi care intră până dincolo de perdea,

20. Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.