Detaliile cărții

Evrei 1

1. Dumnezeu, care în multe dăţi şi în diferite feluri, a vorbit odinioară taţilor prin profeţi,

2. În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a şi făcut lumile;

3. Care, fiind strălucirea gloriei lui şi caracterul întipărit al persoanei lui şi susţinând toate prin cuvântul puterii lui, după ce a făcut prin el însuşi curăţarea păcatelor noastre, s-a aşezat la dreapta Maiestăţii în înălţime;

4. Fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a obţinut prin moştenire un nume nespus mai bun decât ei.

5. Căci, căruia dintre îngeri i-a spus el vreodată: Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am născut? Şi din nou: Eu voi fi pentru el Tată şi el va fi pentru mine Fiu?

6. Şi din nou, când aduce în lume pe întâiul născut, el spune: Şi să i se închine toţi îngerii lui Dumnezeu.

7. Şi despre îngeri spune: Cel ce face pe îngerii lui duhuri şi pe servitorii lui o flacără de foc.

8. Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna şi întotdeauna; un sceptru al dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale.

9. Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea; din această cauză Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu untdelemnul veseliei mai presus de tovarăşii tăi;

10. Şi tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt faptele mâinilor tale;

11. Ele vor pieri, dar tu rămâi; şi toate se vor învechi precum o haină;

12. Şi ca pe un veşmânt le vei face sul şi vor fi schimbate; dar tu eşti acelaşi; şi anii tăi nu vor înceta.

13. Şi căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: Şezi la dreapta mea, până voi face pe duşmanii tăi aşternutul piciorului tău?

14. Nu sunt toţi duhuri servitoare, trimise să servească pentru cei ce vor fi moştenitori ai salvării?