Eclesiastul 6

Averea şi cinstea sunt tot deşertăciuni.

1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi acesta este obişnuit printre oameni:

2. Un om căruia Dumnezeu i-a dat bogăţii, avere şi onoare, aşa că nu îi lipseşte nimic pentru sufletul său din tot ce doreşte, totuşi Dumnezeu nu îi dă putere să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă; aceasta este deşertăciune şi aceasta este o boală rea.

3. Dacă un om naşte o sută de copii şi trăieşte mulţi ani, aşa că zilele anilor lui sunt multe iar sufletul lui nu s-a săturat cu bine şi de asemenea nu are îngropare, eu spun, că un făt lepădat este mai bun decât el.

4. Pentru că el vine cu deşertăciune şi pleacă în întuneric şi numele lui va fi acoperit cu întuneric.

5. Mai mult, el nu a văzut soarele, nici nu a cunoscut vreun lucru; acesta are mai multă odihnă decât celălalt.

6. Da, chiar dacă de două ori ar trăi o mie de ani, totuşi nu ar vedea niciun bine; nu merg toţi în acelaşi loc?

7. Toată munca omului este pentru gura lui şi totuşi sufletul nu se satură.

8. Căci ce are înţeleptul mai mult decât prostul? Ce are săracul, care ştie să umble înaintea celor vii?

9. Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea dorinţei; aceasta este de asemenea deşertăciune şi chinuire a duhului.

10. Ceea ce a fost deja i s-a pus nume şi se cunoaşte că este om; nici nu se va certa cu cel ce este mai tare decât el.

11. Văzând că sunt multe lucruri care înmulţesc deşertăciunea, cu ce este omul mai bun?

12. Căci cine cunoaşte ce este bine pentru om în această viaţă, în toate zilele vieţii sale deşerte pe care el le petrece ca o umbră? Căci cine poate spune unui om ce va fi după el sub soare?