Deuteronomul 17
Închinarea la idoli.
1. Să nu sacrifici DOMNULUI Dumnezeul tău vreun taur sau vreo oaie, în care să fie vreun cusur, sau vreun lucru rău, pentru că este o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
Pedeapsa pentru închinarea la idoli.
2. Dacă se găseşte printre voi, în vreuna din porţile tale, pe care DOMNUL Dumnezeul tău ţi le dă, un bărbat sau o femeie care a lucrat stricăciuni înaintea ochilor DOMNULUI Dumnezeul tău, încălcând legământul lui,
3. Şi care a mers şi a servit altor dumnezei şi li s-a închinat, fie soarelui sau lunii sau vreunuia din oştirea cerului, ceea ce nu am poruncit;
4. Şi ţi se va spune şi vei fi auzit, să cercetezi cu atenţie; şi, iată, dacă este adevărat şi dacă lucrul este sigur, că s-a făcut această urâciune în Israel,
5. Atunci să scoţi afară la porţile tale pe acel bărbat sau pe acea femeie care a făcut acest lucru stricat, adică pe acel bărbat sau pe acea femeie, şi să îi ucizi cu pietre până când mor.
6. Din gura a doi martori, sau a trei martori, să fie ucis cel care va fi demn de moarte, dar să nu fie ucis din gura unui singur martor.
7. Mâinile martorilor să fie primele asupra lui ca să îl ucidă şi după aceea mâinile întregului popor. Astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru.
Scaunul de judecată.
8. Şi dacă se va ridica un lucru prea greu de judecat pentru tine, între sânge şi sânge, între ceartă şi ceartă şi între lovitură şi lovitură, fiind cazuri de neînţelegere înăuntrul porţilor tale, atunci să te ridici şi să te urci la locul pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul tău.
9. Şi să vii la preoţi, la leviţi şi la judecătorul care va fi în acele zile şi să întrebi; şi ei îţi vor arăta hotărârea de judecată,
10. Şi să faci conform hotărârii, pe care ţi-o vor arăta cei din locul pe care îl va alege DOMNUL; şi să iei seama să faci toate cele ce te vor instrui ei,
11. Să faci conform hotărârii legii care te vor învăţa ei şi conform judecăţii pe care ţi-o vor spune ei; să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga de la hotărârea pe care ţi-o vor spune ei.
12. Şi bărbatul care se va purta cu îngâmfare şi nu va da ascultare preotului care stă să servească acolo înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău, sau judecătorului, chiar bărbatul acela să moară; şi să îndepărtezi răul din Israel.
13. Şi tot poporul să audă şi să se teamă şi să nu se mai poarte cu mândrie.
Lege pentru împărat.
14. După ce vei fi intrat în ţara pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău şi o vei stăpâni şi vei locui în ea şi vei spune: Voi pune un împărat peste mine, asemenea tuturor naţiunilor care sunt împrejurul meu;
15. Să pui împărat peste tine pe acela pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul tău, să pui împărat peste tine pe unul dintre fraţii tăi; nu poţi să pui peste tine pe un străin, care nu este fratele tău.
16. Numai să nu aibă mulţi cai şi să nu facă pe popor să se întoarcă în Egipt, pentru a-şi înmulţi caii, văzând că DOMNUL v-a spus: Să nu vă mai întoarceţi pe acea cale.
17. Nici să nu aibă multe soţii, ca să nu i se abată inima; nici să nu îşi înmulţească mult argint şi aur.
18. Şi va fi astfel: când şade pe tronul împărăţiei sale, să îşi scrie o copie a acestei legi într-o carte, după cea care este înaintea preoţilor, a leviţilor.
19. Şi ea să fie cu el şi să citească din ea în toate zilele vieţii sale, ca să înveţe să se teamă de DOMNUL Dumnezeul său, ca să păzească toate cuvintele legii acesteia şi statutele acestea, ca să le facă,
20. Ca să nu i se înalţe inima deasupra fraţilor săi şi să nu se abată de la poruncă nici la dreapta, nici la stânga, pentru ca să îşi prelungească zilele în împărăţia sa, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.