Detaliile cărții

Daniel 11

1. De asemenea, eu, în anul întâi al lui Darius medul, eu am stat să îl îmbărbătez şi să îl întăresc.

2. Şi acum îţi voi arăta adevărul. Iată, se vor ridica în picioare încă trei împăraţi în Persia; şi al patrulea va fi mult mai bogat decât ei toţi; şi prin tăria lui, prin bogăţiile sale, va stârni pe toţi împotriva domeniului Greciei.

3. Şi un împărat puternic se va ridica în picioare, care va stăpâni cu mare stăpânire şi va face conform voinţei sale.

4. Şi când se va ridica în picioare, împărăţia lui va fi frântă şi va fi împărţită spre cele patru vânturi ale cerului; şi nu pentru urmaşii lui, nici conform domniei sale, pe care a condus-o; fiindcă împărăţia lui va fi smulsă şi dată altora, în afară de aceştia.

5. Şi împăratul sudului va fi tare şi unul dintre prinţii lui; şi va fi tare peste el şi va avea stăpânire; stăpânirea lui va fi o stăpânire mare.

6. Şi la sfârşitul anilor, ei se vor alătura; căci fiica împăratului sudului va veni la împăratul nordului să facă o înţelegere; dar ea nu va păstra puterea braţului; nici nu va sta el în picioare, nici braţul său; ci ea va fi dată şi cei care au adus-o şi cel care a născut-o şi cel care a întărit-o în acele timpuri.

7. Dar dintr-un lăstar al rădăcinii ei se va ridica unul în locul lui, care va veni cu armată şi va intra în fortăreaţa împăratului nordului şi se va bate împotriva lor şi va învinge;

8. Şi de asemenea va duce în Egipt captivi pe dumnezeii lor, cu prinţii lor şi cu vasele lor preţioase din argint şi din aur; şi el va dăinui mai mulţi ani decât împăratul nordului.

9. Astfel împăratul sudului va veni în împărăţia lui şi se va întoarce în propria ţară.

10. Dar fiii lui vor fi stârniţi şi vor aduna o mulţime de mari forţe; şi unul va veni negreşit şi se va revărsa şi va trece, atunci se va întoarce şi va fi stârnit, până la fortăreaţa lui.

11. Şi împăratul sudului va fi împins de amărăciune şi va ieşi şi se va lupta cu el, cu împăratul nordului; şi va ridica o mare mulţime; iar mulţimea va fi dată în mâna lui.

12. Şi după ce va fi luat mulţimea, inima lui se va înălţa; şi va doborî multe zeci de mii, dar nu va fi întărit prin aceasta.

13. Căci împăratul nordului se va întoarce şi va ridica o mulţime mai mare decât cea dinainte şi va veni negreşit după câţiva ani cu o mare armată şi cu multe bogăţii.

14. Şi în acele timpuri mulţi se vor ridica împotriva împăratului sudului; de asemenea jefuitorii poporului tău se vor înălţa pentru a întemeia viziunea; dar vor cădea.

15. Astfel împăratul nordului va veni şi va înălţa un val de pământ şi va lua cele mai fortificate cetăţi şi braţele sudului nu vor rezista, nici poporul lui ales, nici nu va fi tărie pentru a rezista.

16. Dar cel ce vine împotriva lui va face conform propriei voinţe şi nimeni nu va sta în picioare înaintea lui, iar el va sta în ţara glorioasă, care prin mâna lui va fi mistuită.

17. El de asemenea îşi va îndrepta faţa să intre cu tăria întregii lui împărăţii şi cei integri cu el; astfel va face el şi îi va da lui fiica femeilor, corupând-o; dar ea nu va sta de partea lui, nici nu va fi pentru el.

18. După aceasta îşi va întoarce faţa spre insule şi va lua multe, dar un prinţ va face să înceteze pentru el ocara oferită de el; fără propria ocară el o va face să se întoarcă asupra lui.

19. Atunci îşi va întoarce faţa spre fortăreaţa propriei ţări, dar se va poticni şi va cădea şi nu va fi găsit.

20. Atunci se va ridica în locul lui un ridicător de taxe în gloria împărăţiei, dar în puţine zile va fi nimicit, nici în mânie, nici în bătălie.

21. Şi în locul lui se va ridica o persoană nemernică, căreia nu îi vor da onoarea împărăţiei; dar el va veni în pace şi va obţine împărăţia prin linguşiri.

22. Şi cu braţele unui potop vor fi ei potopiţi dinaintea lui şi vor fi frânţi; da şi prinţul legământului.

23. Şi după alianţa făcută cu el, el va lucra înşelător, căci va urca şi va deveni tare cu popor puţin.

24. El va intra paşnic chiar peste cele mai grase locuri ale provinciei; şi va face ce taţii lui nu au făcut, nici taţii taţilor lui; va împrăştia printre ei prada şi jaf şi bogăţii; da, şi îşi va plănui uneltirile împotriva întăriturilor, chiar pentru un timp.

25. Şi îşi va stârni puterea şi curajul său împotriva împăratului sudului cu o mare armată; şi împăratul sudului va fi stârnit să se lupte cu o foarte mare şi puternică armată; dar el nu va putea sta în picioare, căci ei vor plănui uneltiri împotriva lui.

26. Da, cei ce se hrănesc din porţia mâncării lui îl vor nimici şi armata lui se va revărsa şi mulţi vor cădea ucişi.

27. Şi ambele inimi ale acestor împăraţi vor fi să facă ticăloşie şi vor vorbi minciuni la o masă; dar nu va prospera, căci totuşi sfârşitul va fi la timpul rânduit.

28. Atunci el se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii; şi inima lui va fi împotriva legământului sfânt; şi va face lucruri măreţe şi se va întoarce în propria ţară.

29. La timpul rânduit se va întoarce şi va veni spre sud; dar nu va fi ca mai înainte, sau ca la sfârşit.

30. Căci corăbiile Chitimului vor veni împotriva lui; de aceea va fi întristat şi se va întoarce şi va avea indignare împotriva legământului sfânt; astfel va face el; chiar se va întoarce şi se va înţelege cu cei care părăsesc legământul sfânt.

31. Şi braţe vor sta de partea lui, iar ei vor spurca sanctuarul tăriei şi vor lua sacrificiul zilnic şi vor pune urâciunea care pustieşte.

32. Şi pe cei care se poartă cu stricăciune împotriva legământului îi va corupe prin linguşiri, dar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va fi tare şi va face lucruri măreţe.

33. Şi cei ce înţeleg din popor vor instrui pe mulţi; totuşi vor cădea prin sabie şi prin flacără, prin captivitate şi prin pradă, multe zile.

34. Şi după ce vor cădea, vor fi ajutaţi cu un mic ajutor; dar mulţi se vor lipi de ei cu linguşiri.

35. Şi unii dintre cei care înţeleg vor cădea, pentru a-i încerca şi pentru a-i curăţa şi pentru a-i albi, până la timpul sfârşitului, pentru că va fi totuşi pentru un timp rânduit.

36. Şi împăratul va face conform voinţei lui; şi se va înălţa şi se va preamări deasupra fiecărui dumnezeu şi va vorbi lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până când indignarea se va împlini; fiindcă ceea ce este hotărât va fi făcut.

37. Nici nu va lua aminte la Dumnezeul taţilor lui, nici dorinţa femeilor, nici nu va lua aminte la vreun dumnezeu, fiindcă se va preamări deasupra tuturor.

38. Şi în locul lui va onora pe Dumnezeul întăriturilor; şi pe un dumnezeu pe care taţii lui nu l-au cunoscut el îl va onora cu aur şi argint şi cu pietre preţioase şi lucruri plăcute.

39. Astfel va face el în cele mai puternice întărituri cu un dumnezeu străin, pe care îl va recunoaşte şi înmulţi cu glorie; şi îi va face să stăpânească peste mulţi şi va împărţi ţara pentru câştig.

40. Şi la timpul sfârşitului împăratul sudului îl va împinge; şi împăratul nordului va veni împotriva lui ca un vârtej de vânt, cu care şi cu călăreţi şi cu multe corăbii; şi va intra în ţări şi se va revărsa şi va trece.

41. Va intra de asemenea în ţara glorioasă şi multe ţări vor fi doborâte; dar aceştia vor scăpa din mâna lui: Edom şi Moab şi mai marele copiilor lui Amon.

42. Îşi va întinde mâna şi asupra ţărilor şi ţara Egiptului nu va scăpa.

43. Ci va avea putere peste tezaurele din aur şi din argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului şi libienii şi etiopienii vor fi la treptele lui.

44. Dar veşti dinspre est şi dinspre nord îl vor tulbura; de aceea va pleca cu mare furie să distrugă şi să îndepărteze în întregime pe mulţi.

45. Şi va întinde corturile palatului său între mări în muntele sfânt şi glorios; totuşi va ajunge la sfârşitul său şi nimeni nu îl va ajuta.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: