Apocalipsa 1
1. Revelaţia lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o, pentru a arăta robilor săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând; şi el a înştiinţat şi a trimis aceasta prin îngerul său, robului său, Ioan,
2. Care a adus mărturie despre cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Cristos şi despre toate lucrurile pe care le-a văzut.
3. Binecuvântat este cel ce citeşte şi cei ce aud cuvintele acestei profeţii şi ţin lucrurile scrise în ea, căci timpul este aproape.
4. Ioan, celor şapte biserici care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la cel care este şi care era şi care vine, şi de la cele şapte Duhuri care sunt înaintea tronului său,
5. Şi de la Isus Cristos, martorul credincios şi întâiul născut dintre morţi şi prinţul împăraţilor pământului. A lui, care ne-a iubit şi ne-a spălat de păcatele noastre în propriul lui sânge,
6. Şi ne-a făcut împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său, a lui fie gloria şi domnia pentru totdeauna şi întotdeauna. Amin.
7. Iată, el vine cu norii; şi fiecare ochi îl va vedea şi cei care l-au străpuns; şi toate seminţiile pământului vor boci din cauza lui. Da, Amin.
8. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, spune Domnul, care este şi care era şi care vine, Cel Atotputernic.
9. Eu, Ioan, care de altfel sunt fratele vostru şi părtaş în necazul şi în împărăţia şi în răbdarea lui Isus Cristos, eram în insula numită Patmos, din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei lui Isus Cristos.
10. Eram în Duhul în ziua Domnului şi am auzit în spatele meu o voce tare, ca a unei trâmbiţe,
11. Spunând: Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă; şi: Ceea ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici care sunt în Asia: la Efes şi la Smirna şi la Pergam şi la Tiatira şi la Sardes şi la Filadelfia şi la Laodiceea.
12. Şi m-am întors pentru a vedea vocea care vorbea cu mine. Şi, fiind întors, am văzut şapte sfeşnice de aur;
13. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice era cineva asemănător Fiului Omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul lui erau albe ca lâna, ca zăpada erau de albe; şi ochii lui erau ca flacăra focului;
15. Şi picioarele lui asemănătoare aramei fine, ca arzând într-un cuptor; şi vocea lui ca vuietul multor ape.
16. Şi avea în mâna lui dreaptă şapte stele; şi din gura lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri; şi înfăţişarea lui era ca soarele când străluceşte în puterea lui.
17. Şi când l-am văzut, am căzut la picioarele lui, ca mort. Iar el şi-a pus mâna dreaptă peste mine, spunându-mi: Nu te teme, eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă,
18. Şi sunt cel ce trăieşte deşi a fost mort; şi, iată, eu sunt viu pentru totdeauna şi întotdeauna, Amin; şi am cheile iadului şi ale morţii.
19. Scrie lucrurile pe care le-ai văzut şi cele care sunt şi cele care vor fi după acestea,
20. Misterul celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna mea dreaptă şi a celor şapte sfeşnice de aur. Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici şi cele şapte sfeşnice pe care le-ai văzut sunt cele şapte biserici.