Detaliile cărții

2 Tesaloniceni 3

1. În final, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, pentru ca al Domnului cuvânt să curgă liber şi să fie glorificat, aşa cum şi este cu voi,

2. Şi ca să fim scăpaţi de oamenii iraţionali şi stricaţi, fiindcă nu toţi au credinţă.

3. Dar credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de rău.

4. Şi avem încredere în Domnul în ce vă priveşte, că deopotrivă faceţi şi veţi face cele ce vă poruncim.

5. Iar Domnul să vă îndrepte inimile la dragostea lui Dumnezeu şi la aşteptarea răbdătoare a lui Cristos.

6. Şi vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtaţi de fiecare frate care umblă în neorânduială şi nu după tradiţia pe care a primit-o de la noi.

7. Fiindcă voi înşivă ştiţi cum ar trebui să ne urmaţi, pentru că nu ne-am comportat în neorânduială printre voi,

8. Nici nu am mâncat pâinea de la cineva în zadar, ci am lucrat cu osteneală şi durere noapte şi zi, ca să nu fim împovărători niciunuia dintre voi,

9. Nu pentru că nu avem putere, ci ca să ne facem un exemplu vouă, pentru a ne urma.

10. Căci şi în timp ce eram cu voi, aceasta vă porunceam, că, dacă cineva refuză să lucreze, nici să nu mănânce.

11. Fiindcă auzim că unii umblă în neorânduială între voi, fără să lucreze deloc, ci sunt băgăreţi.

12. Iar celor ce sunt astfel le poruncim şi îi îndemnăm prin Domnul nostru, Isus Cristos, să lucreze în linişte şi să îşi mănânce propria pâine.

13. Dar voi, fraţilor, să nu obosiţi în facerea binelui.

14. Iar dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru, prin această epistolă, însemnaţi-l pe acel om şi nu vă însoţiţi cu el, ca să fie ruşinat.

15. Însă nu îl socotiţi ca duşman, ci avertizaţi-l ca frate.

16. Şi însuşi Domnul păcii să vă dea pace întotdeauna în orice fel. Domnul fie cu voi toţi.

17. Salutarea lui Pavel cu mâna mea, care este semnul în fiecare epistolă: aşa scriu.

18. Harul Domnului nostru, Isus Cristos, fie cu voi toţi. Amin.