Faptele apostolilor 4

Petru şi Ioan la Sinedriu.

1. Şi pe când vorbeau ei poporului, preoţii şi căpetenia templului şi saducheii au venit peste ei,

2. Fiind mâhniţi că ei învăţau poporul şi predicau prin Isus învierea dintre morţi.

3. Şi au pus mâinile pe ei şi i-au închis până a doua zi; fiindcă era deja seară.

4. Dar mulţi dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut; şi numărul bărbaţilor era cam cinci mii.

5. Şi s-a întâmplat că de dimineaţă, conducătorii lor şi bătrânii şi scribii,

6. Şi Ana, înaltul preot, şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi atâţia câţi erau din familia înaltului preot, s-au adunat împreună la Ierusalim.

7. Şi după ce i-au pus în mijloc, au întrebat: În ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?

8. Atunci Petru, umplut cu Duhul Sfânt, le-a spus: Voi conducători ai poporului şi bătrâni ai Israelului,

9. Dacă suntem noi astăzi cercetaţi despre fapta bună făcută omului neputincios, cum a fost el făcut sănătos;

10. Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel că, în numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi l-aţi crucificat, pe care Dumnezeu l-a înviat dintre morţi, prin el omul acesta stă în picioare înaintea voastră sănătos.

11. Aceasta este piatra care a fost făcută de nimic de voi constructorii, care a devenit capul colţului temeliei.

12. Nici nu este salvare în nimeni altul; fiindcă nu este niciun alt nume sub cer, dat printre oameni, prin care noi trebuie să fim salvaţi.

13. Şi, când au văzut cutezanţa lui Petru şi Ioan şi au înţeles că erau oameni fără carte şi needucaţi, s-au minunat; şi i-au recunoscut că fuseseră cu Isus.

14. Şi, privind pe omul care fusese vindecat, stând în picioare cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă.

15. Dar după ce le-au poruncit să iasă afară din consiliu, s-au sfătuit între ei,

16. Spunând: Ce vom face acestor oameni? Pentru că într-adevăr, prin ei, s-a făcut un mare miracol cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim; şi nu putem nega.

17. Dar ca nu cumva să se răspândească mai departe printre oameni, să îi ameninţăm cu severitate, ca să nu mai vorbească în numele acesta niciunui om.

18. Şi i-au chemat şi le-au poruncit să nu vorbească deloc, nici să înveţe în numele lui Isus.

19. Dar Petru şi Ioan au răspuns şi le-au zis: Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să vă dăm ascultare vouă mai mult decât lui Dumnezeu.

20. Fiindcă noi nu putem decât să vorbim lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit.

21. Şi după ce i-au mai ameninţat, i-au lăsat să plece, negăsind nimic cum să îi pedepsească, din cauza poporului, pentru că toţi glorificau pe Dumnezeu pentru cele făcute.

22. Fiindcă omul asupra căruia s-a făcut acest miracol al vindecării avea peste patruzeci de ani.

Petru şi Ioan la ai lor.

23. Şi după ce li s-a dat drumul, au mers la ai lor şi au povestit tot ce le-au spus preoţii de seamă şi bătrânii.

24. Şi când au auzit şi-au ridicat vocea către Dumnezeu într-un singur gând şi spuneau: Doamne, tu eşti Dumnezeu, care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi tot ce este în ele;

25. Tu care ai spus prin gura servitorului tău David: Pentru ce s-au înfuriat păgânii şi popoarele îşi închipuie lucruri deşarte?

26. Împăraţii pământului s-au ridicat în picioare şi conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului şi împotriva Cristosului său.

27. Căci cu adevărat, împotriva sfântului tău copil Isus, pe care l-ai uns, s-au adunat împreună deopotrivă Irod şi Pontius Pilat cu neamurile şi poporul lui Israel,

28. Pentru a face atâtea câte mâna ta şi sfatul tău au hotărât înainte să fie făcute.

29. Şi acum, Doamne, priveşte ameninţările lor; şi dă servitorilor tăi să vorbească cuvântul tău cu toată cutezanţa,

30. Ca prin întinderea mâinii tale să vindeci; şi semne şi minuni să fie făcute prin numele Sfântului tău copil Isus.

31. Şi după ce s-au rugat, locul în care s-au adunat împreună s-a clătinat; şi ei toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi vorbeau cuvântul lui Dumnezeu cu cutezanţă.

Unirea şi dragostea credincioşilor.

32. Şi mulţimea celor care au crezut erau într-o singură inimă şi într-un suflet; şi niciunul nu spunea despre cele ce le avea că erau ale lui; ci le aveau toate în comun.

33. Şi cu mare putere apostolii dădeau mărturie despre învierea Domnului Isus; şi mare har era peste ei toţi.

34. Fiindcă nu era niciunul între ei care să ducă lipsă; căci câţi erau proprietari de pământuri sau case, le vindeau şi aduceau preţurile lucrurilor vândute.

35. Şi le puneau jos, la picioarele apostolilor; şi împărţirea se făcea fiecărui om după cum avea nevoie.

36. Şi Iose, care a fost supranumit de apostoli Barnaba, (care este, fiind tradus, Fiul mângâierii,) un levit, un cipriot,

37. Având pământul lui, l-a vândut şi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.