Detaliile cărții

2 Samuel 3

Puterea lui David creşte; familia lui.

1. Acum, a fost război lung între casa lui Saul şi casa lui David; dar David creştea din ce în ce mai tare, iar casa lui Saul slăbea din ce în ce mai mult.

2. Şi lui David i s-au născut fii în Hebron; şi întâiul său născut a fost Amnon, din Ahinoam izreelita;

3. Şi al doilea al său, Chileab, din Abigail carmelita, soţia lui Nabal; şi al treilea, Absalom, fiul lui Maaca, fiica lui Talmai, împăratul Gheşurului;

4. Şi al patrulea, Adonia, fiul lui Haghita; şi al cincilea, Şefatia, fiul lui Abital;

5. Şi al şaselea, Itream, prin Egla, soţia lui David. Aceştia i s-au născut lui David în Hebron.

Abner pentru David.

6. Şi s-a întâmplat, în timp ce era război între casa lui Saul şi casa lui David, că Abner s-a întărit pentru casa lui Saul.

7. Şi Saul avea o concubină, al cărei nume era Riţpa, fiica lui Aia; şi Iş-Boşet i-a spus lui Abner: Pentru ce ai intrat la concubina tatălui meu?

8. Atunci Abner s-a înfuriat foarte tare din cauza cuvintelor lui Iş-Boşet şi a spus: Sunt eu un cap de câine, eu, care împotriva lui Iuda, arăt bunătate în această zi casei lui Saul, tatăl tău, fraţilor săi şi prietenilor săi şi nu te-am dat în mâna lui David, ca să mă acuzi astăzi de o greşeală referitor la această femeie?

9. Astfel să facă Dumnezeu lui Abner şi încă mai mult dacă nu îi voi face, precum a jurat DOMNUL lui David;

10. De a muta împărăţia de la casa lui Saul şi de a întemeia tronul lui David peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba.

11. Iar Iş-Boşet nu i-a putut răspunde lui Abner niciun cuvânt înapoi, deoarece se temea de el.

12. Şi Abner a trimis mesageri la David din partea lui, spunând: A cui este ţara? Spunând de asemenea: Fă o alianţa cu mine şi, iată, mâna mea va fi cu tine, pentru a-ţi aduce tot Israelul la tine.

13. Iar el a spus: Bine, voi face alianţă cu tine; dar un singur lucru cer de la tine, şi acesta este: Să nu îmi vezi faţa, decât dacă îmi aduci întâi pe Mical, fiica lui Saul, când vii să îmi vezi faţa.

14. Şi David a trimis mesageri la Iş-Boşet, fiul lui Saul, spunând: Dă-mi pe soţia mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuţuri ale filistenilor.

15. Şi Iş-Boşet a trimis şi a luat-o de la soţul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiş.

16. Şi soţul ei a mers cu ea plângând în urma ei până la Bahurim. Atunci Abner i-a spus: Du-te, întoarce-te. Şi el s-a întors.

17. Şi Abner a avut un cuvânt cu bătrânii lui Israel, spunând: Aţi căutat în trecut ca David să fie împărat peste voi;

18. De aceea acum faceţi aceasta, pentru că DOMNUL a vorbit despre David, spunând: Prin mâna servitorului meu David, voi salva pe poporul meu Israel din mâna filistenilor şi din mâna tuturor duşmanilor săi.

19. Şi Abner a vorbit de asemenea în urechile lui Beniamin; şi Abner a mers de asemenea să vorbească în urechile lui David la Hebron tot ce părea bun lui Israel şi ce părea bun întregii case a lui Beniamin.

20. Astfel, Abner a venit la David la Hebron şi douăzeci de bărbaţi cu el. Şi David i-a făcut lui Abner şi oamenilor care erau cu el un ospăţ.

21. Şi Abner i-a spus lui David: Mă voi ridica şi voi merge şi voi aduna tot Israelul la domnul meu, împăratul, ca ei să facă alianţă cu tine şi ca tu să domneşti peste tot ce doreşte inima ta. Şi David l-a trimis pe Abner; şi el a mers în pace.

Abner este omorât de Ioab.

22. Şi, iată, servitorii lui David şi Ioab s-au întors de la urmărirea unei cete înarmate şi au adus o mare pradă cu ei; iar Abner nu era cu David în Hebron, pentru că îl trimisese şi el plecase în pace.

23. Când Ioab şi toată oştirea care era cu el s-au întors, i-au spus lui Ioab, zicând: Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat şi el l-a trimis şi a plecat în pace.

24. Atunci Ioab a intrat la împărat şi a spus: Ce ai făcut? Iată, Abner a venit la tine, de ce l-ai trimis şi el a plecat?

25. Tu îl cunoşti pe Abner, fiul lui Ner, că a venit să te înşele şi să cunoască ieşirea şi intrarea ta şi să cunoască tot ceea ce faci.

26. Şi după ce Ioab a ieşit de la David, a trimis mesageri după Abner, care l-au adus înapoi de la fântâna Sira; dar David nu ştia aceasta.

27. Şi când Abner s-a întors la Hebron, Ioab l-a luat deoparte la poartă pentru a-i vorbi în ascuns, şi acolo l-a lovit sub a cincea coastă, încât el a murit, pentru sângele lui Asael, fratele său.

Plângerea lui David pentru Abner.

28. Şi după aceasta, când David a auzit, a spus: Eu şi împărăţia mea suntem nevinovaţi înaintea DOMNULUI pentru totdeauna de sângele lui Abner, fiul lui Ner;

29. Acesta să cadă pe capul lui Ioab şi al întregii case a tatălui său; şi să nu lipsească din casa lui Ioab vreunul care are o scurgere, sau care este un lepros, sau care se sprijină în toiag, sau care cade prin sabie, sau care este lipsit de pâine.

30. Astfel Ioab şi Abişai, fratele său, au ucis pe Abner, deoarece el ucisese pe fratele lor, Asael, la Gabaon în bătălie.

31. Şi David i-a spus lui Ioab şi întregului popor care era cu el: Rupeţi-vă hainele şi încingeţi-vă cu pânză de sac şi jeliţi înaintea lui Abner. Şi împăratul David însuşi urma sicriul.

32. Şi l-au îngropat pe Abner în Hebron; şi împăratul şi-a ridicat vocea şi a plâns la mormântul lui Abner; şi tot poporul a plâns.

33. Şi împăratul a plâns pentru Abner şi a spus: A murit Abner precum moare un prost?

34. Mâinile tale nu erau legate, nici picioarele tale puse în cătuşe; precum cade un om înaintea oamenilor stricaţi, astfel ai căzut tu. Şi tot poporul a plâns din nou pentru el.

35. Şi când tot poporul a venit să îl facă pe David să mănânce mâncare pe când era încă ziuă, David a jurat, spunând: Astfel să îmi facă Dumnezeu şi încă mai mult, dacă voi gusta pâine sau orice altceva, până când soarele apune.

36. Şi tot poporul a observat aceasta şi le-a plăcut, la fel cum tot ce făcea împăratul plăcea întregului popor.

37. Fiindcă tot poporul şi tot Israelul au înţeles în acea zi că nu a fost de la împărat să ucidă pe Abner, fiul lui Ner.

38. Şi împăratul a spus servitorilor săi: Nu ştiţi că un prinţ şi un mare om a căzut în această zi în Israel?

39. Şi eu sunt slab în această zi, deşi sunt uns împărat şi aceşti oameni, fiii Ţeruiei, sunt prea tari pentru mine; DOMNUL va răsplăti făcătorului de rău după stricăciunea lui.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: