2 Petru 3
1. Acum, preaiubiţilor, vă scriu această a doua epistolă, în care stârnesc minţile voastre pure prin aducere aminte,
2. Ca să fiţi mereu cu aducere aminte a cuvintelor care au fost vorbite mai înainte de către sfinţii profeţi şi a poruncii noastre, apostolii Domnului şi Salvatorului;
3. Ştiind întâi aceasta, că vor veni batjocoritori în zilele de pe urmă, umblând conform propriilor pofte,
4. Şi spunând: Unde este promisiunea venirii lui? Fiindcă de când au adormit taţii noştri, toate continuă la fel de la începutul creaţiei.
5. Fiindcă despre aceasta ei sunt ignoranţi în mod voit, că prin cuvântul lui Dumnezeu cerurile au fost din vechime şi pământul având menţinerea lui din apă şi în apă,
6. Prin care lumea, care era atunci, a pierit fiind potopită cu apă;
7. Dar cerurile şi pământul de acum prin acelaşi cuvânt sunt păstrate, fiind rezervate focului pentru ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor neevlavioşi.
8. Dar preaiubiţilor, să nu fie ignorat acest lucru de către voi, că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.
9. Domnul nu întârzie referitor la promisiunea lui, aşa cum unii consideră întârziere, ci este îndelung răbdător faţă de noi şi nu doreşte ca cineva să piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
10. Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ în noapte; în acea zi cerurile vor trece cu zgomot mare, iar elementele se vor dizolva cu căldură mare; de asemenea pământul şi faptele care sunt în el vor fi arse în întregime.
11. Văzând, aşadar, că toate acestea se vor dizolva, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi în comportare sfântă şi evlavie,
12. Aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile fiind în foc se vor dizolva şi elementele se vor topi cu căldură mare?
13. Cu toate acestea, conform promisiunii lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea.
14. De aceea, preaiubiţilor, văzând că aşteptaţi astfel de lucruri, străduiţi-vă a fi găsiţi de el în pace, nepătaţi şi ireproşabili.
15. Şi socotiţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este salvare; precum v-a scris şi vouă preaiubitul nostru frate Pavel, conform cu înţelepciunea dată lui,
16. Precum la fel în toate epistolele sale a vorbit în ele despre acestea; în ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei ce sunt neînvăţaţi şi instabili le pervertesc, cum fac şi cu celelalte scripturi, spre propria lor nimicire.
17. De aceea voi, preaiubiţilor, văzând că ştiţi dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva, fiind abătuţi cu rătăcirea celor nelegiuiţi, să cădeţi din statornicia voastră.
18. Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos. A lui fie gloria deopotrivă acum şi întotdeauna. Amin.