Detaliile cărții

2 Imparati 15

Azaria, împăratul lui Iuda.

1. În anul al douăzeci şi şaptelea al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda, să domnească.

2. El era în vârstă de şaisprezece ani când a început să domnească şi a domnit cincizeci şi doi de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Iecolia a Ierusalimului.

3. Şi el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu tot ceea ce tatăl său, Amaţia, făcuse;

4. În afară de aceea că înălţimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica şi ardea tămâie pe înălţimi.

5. Şi DOMNUL a lovit pe împărat, astfel încât a fost lepros până în ziua morţii lui şi a locuit într-o casă separată. Şi Iotam, fiul împăratului, era peste casă, judecând poporul ţării.

6. Şi restul faptelor lui Azaria şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?

7. Astfel, Azaria a adormit cu taţii săi; şi l-au îngropat cu taţii săi în cetatea lui David; şi Iotam, fiul său, a domnit în locul său.

Zaharia, împăratul lui Israel.

8. În anul al treizeci şi optulea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a domnit Zaharia, fiul lui Ieroboam, peste Israel, în Samaria, şase luni.

9. Şi a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, precum făcuseră taţii lui; el nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.

10. Şi Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui şi l-a lovit în faţa poporului şi l-a ucis şi a domnit în locul său.

11. Şi restul faptelor lui Zaharia, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel.

12. Acesta a fost cuvântul DOMNULUI pe care l-a vorbit lui Iehu, spunând: Fiii tăi vor şedea pe tronul lui Israel până la a patra generaţie. Şi astfel s-a întâmplat.

Şalum, împăratul lui Israel.

13. Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în anul al treizeci şi nouălea al lui Ozia, împăratul lui Iuda; şi a domnit o lună întreagă în Samaria.

14. Fiindcă Menahem, fiul lui Gadi, s-a urcat de la Tirţa şi a venit la Samaria şi l-a lovit pe Şalum, fiul lui Iabeş, în Samaria, şi l-a ucis şi a domnit în locul său.

15. Şi restul faptelor lui Şalum şi uneltirea lui, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel.

16. Atunci Menahem a lovit Tifsahul şi pe toţi cei care erau în el şi ţinuturile lui de la Tirţa; deoarece ei nu i-au deschis, de aceea l-a lovit, şi pe toate femeile din ţinut, care erau însărcinate, le-a spintecat.

Menahem, împăratul lui Israel.

17. În anul al treizeci şi nouălea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească Menahem, fiul lui Gadi, peste Israel; şi a domnit zece ani în Samaria.

18. Şi el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat în toate zilele lui de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.

19. Şi Pul, împăratul Asiriei, a venit asupra ţării: şi Menahem i-a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca mâna lui să fie cu el pentru a întări împărăţia în mâna sa.

20. Şi Menahem a luat banii din Israel, de la toţi cei puternici în bogăţie, de la fiecare bărbat cincizeci de şekeli de argint, pentru a da împăratului Asiriei. Astfel împăratul Asiriei s-a întors şi nu a stat acolo în ţară.

21. Şi restul faptelor lui Menahem şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?

22. Şi Menahem a adormit cu taţii săi; şi Pecahia, fiul său, a domnit în locul său.

Pecahia, împăratul lui Israel.

23. În anul al cincizecilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, Pecahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, şi a domnit doi ani.

24. Şi a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.

25. Dar Pecah, fiul lui Remalia, o căpetenie a sa, a uneltit împotriva sa şi l-a lovit în Samaria, în palatul casei împărăteşti, cu Argob şi Arie şi cu el cincizeci de bărbaţi dintre galaadiţi; şi l-a ucis şi a domnit în locul său.

26. Şi restul faptelor lui Pecahia şi tot ce a făcut, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel.

Pecah, împăratul lui Israel.

27. În anul al cincizeci şi doilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, şi a domnit douăzeci de ani.

28. Şi a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.

29. În zilele lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul şi Abel-Bet-Maaca şi Ianoahul şi Chedeşul şi Haţorul şi Galaadul şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi i-a dus captivi în Asiria.

30. Şi Osea, fiul lui Ela, a uneltit împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, şi l-a lovit şi l-a ucis şi a domnit în locul său, în anul al douăzecilea al lui Iotam, fiul lui Ozia.

31. Şi restul faptelor lui Pecah şi tot ce a făcut, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel.

Iotam, împăratul lui Iuda.

32. În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, să domnească.

33. El era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Ieruşa, fiica lui Ţadoc.

34. Şi el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI; a făcut conform cu tot ceea ce tatăl său, Ozia, făcuse.

35. Totuşi, înălţimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica şi ardea tămâie pe înălţimi. El a zidit poarta de sus a casei DOMNULUI.

36. Şi restul faptelor lui Iotam şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?

37. În acele zile, DOMNUL a început să trimită asupra lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.

38. Şi Iotam a adormit cu taţii săi şi a fost îngropat cu taţii săi în cetatea lui David, tatăl său; şi Ahaz, fiul său, a domnit în locul său.