Detaliile cărții

2 Cronici 18

Ahab şi Iosafat împotriva Sirienilor.

1. Şi Iosafat a avut bogăţii şi onoare din abundenţă şi s-a încuscrit cu Ahab.

2. Şi după un anumit număr de ani, a coborât la Ahab, în Samaria. Şi Ahab a înjunghiat oi şi boi din abundenţă pentru el şi pentru poporul care era cu el şi l-a convins să se urce cu el la Ramot-Galaad.

3. Şi Ahab, împăratul lui Israel, i-a spus lui Iosafat, împăratul lui Iuda: Voieşti să mergi cu mine la Ramot-Galaad? Şi el i-a răspuns: Eu sunt precum eşti tu şi poporul meu ca poporul tău; şi vom fi cu tine în război.

4. Şi Iosafat i-a spus împăratului lui Israel: Cercetează, te rog, din cuvântul DOMNULUI astăzi.

5. De aceea împăratul lui Israel a adunat patru sute dintre profeţi şi le-a spus: Să mergem la Ramot-Galaad în bătălie, sau să îl las în pace? Iar ei au spus: Urcă-te, fiindcă Dumnezeu îl va da în mâna împăratului.

6. Dar Iosafat a spus: Nu este aici un alt profet al DOMNULUI, ca să cercetăm de la el?

7. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Iosafat: Mai este un om, prin care am putea cerceta de la DOMNUL, dar îl urăsc, fiindcă niciodată nu îmi profeţeşte bine, ci întotdeauna rău: acesta este Micaia, fiul lui Imla. Şi Iosafat a spus: Să nu spună împăratul astfel.

8. Şi împăratul lui Israel a chemat pe unul dintre ofiţerii lui şi a spus: Adu repede pe Micaia, fiul lui Imla.

9. Şi împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, au şezut fiecare pe tronul lui, îmbrăcaţi în robele lor, şi au şezut într-un loc deschis, la intrarea porţii Samariei; şi toţi profeţii profeţeau înaintea lor.

10. Şi Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse coarne de fier şi spunea: Astfel spune DOMNUL: Cu acestea tu vei împunge Siria până vor fi nimiciţi.

11. Şi toţi profeţii au profeţit astfel, spunând: Urcă-te la Ramot-Galaad şi prosperă, fiindcă DOMNUL îl va da în mâna împăratului.

12. Şi mesagerul care a mers să cheme pe Micaia i-a spus, zicând: Iată, cuvintele profeţilor vestesc bine împăratului o singură înţelegere; să fie cuvântul tău de aceea, te rog, ca al unuia dintre ei şi vorbeşte de bine.

13. Şi Micaia a spus: Precum DOMNUL trăieşte, ceea ce îmi spune Dumnezeul meu, voi vorbi aceea, negreşit.

14. Şi când a venit la împărat, împăratul i-a spus: Micaia, să mergem la Ramot-Galaad la bătălie, sau să aştept? Şi el a spus: Urcaţi-vă şi prosperaţi şi ei vor fi daţi în mâna voastră.

15. Şi împăratul i-a spus: De câte ori să te conjur că îmi spui doar adevărul în numele DOMNULUI?

16. Atunci el a spus: Am văzut tot Israelul împrăştiat pe munţi, ca oi care nu au păstor, şi DOMNUL a spus: Aceştia nu au stăpân; să se întoarcă fiecare om la casa lui în pace.

17. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Iosafat: Nu ţi-am spus că nu îmi va profeţi bine, ci rău?

18. Din nou el a spus: De aceea ascultă cuvântul DOMNULUI: Am văzut pe DOMNUL şezând pe tronul lui şi toată oştirea cerului stând în picioare la dreapta lui şi la stânga lui.

19. Şi DOMNUL a spus: Cine va ademeni pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se urce şi să cadă la Ramot-Galaad? Şi unul a vorbit spunând în acest fel şi un altul spunând altfel.

20. Atunci a ieşit un duh şi a stat în picioare înaintea DOMNULUI şi a spus: Eu îl voi ademeni. Şi DOMNUL i-a spus: Cu ce?

21. Şi el a spus: Voi ieşi şi voi fi un duh mincinos în gura tuturor profeţilor lui. Şi DOMNUL a spus: Tu îl vei ademeni şi vei învinge de asemenea; ieşi şi fă astfel.

22. Şi acum, iată, DOMNUL a pus un duh mincinos în gura acestor profeţi ai tăi şi DOMNUL a vorbit rău împotriva ta.

23. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat şi a lovit pe Micaia peste obraz şi a spus: Pe ce cale a ieşit Duhul DOMNULUI de la mine pentru a-ţi vorbi ţie?

24. Şi Micaia a spus: Iată, vei vedea în acea zi când vei intra în camera dinăuntru să te ascunzi.

25. Atunci împăratul lui Israel a spus: Luaţi-l pe Micaia şi duceţi-l înapoi la Amon, guvernatorul cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului;

26. Şi spuneţi: Astfel spune împăratul: Puneţi pe acesta în închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea chinuirii şi cu apa chinuirii, până când mă voi întoarce în pace.

27. Şi Micaia a spus: Dacă te vei întoarce negreşit în pace, atunci DOMNUL nu a vorbit prin mine. Şi a spus: Daţi ascultare, voi, tot poporul.

Moartea lui Ahab.

28. Astfel împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au urcat la Ramot-Galaad.

29. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Iosafat: Îmi voi schimba hainele ca să nu fiu recunoscut şi voi merge la bătălie, dar tu îmbracă robele tale. Astfel împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele ca să nu fie recunoscut şi amândoi au mers la bătălie.

30. Şi împăratul Asiriei poruncise căpeteniilor carelor care erau cu el, spunând: Nu vă luptaţi cu mici sau mari, în afară de împăratul lui Israel.

31. Şi s-a întâmplat, când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iosafat, că au spus: Este împăratul lui Israel. De aceea l-au încercuit să se lupte, dar Iosafat a strigat şi DOMNUL l-a ajutat; şi Dumnezeu i-a ademenit să se depărteze de el.

32. Fiindcă s-a întâmplat, atunci când căpeteniile carelor şi-au dat seama că nu era împăratul lui Israel, că s-au întors de la a-l mai urmări.

33. Şi un anumit om a tras cu arcul la întâmplare şi l-a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armurii, de aceea el a spus conducătorului carului său: Întoarce-ţi mâna, ca să mă scoţi afară din oaste, căci sunt rănit.

34. Şi bătălia a crescut în acea zi, totuşi împăratul lui Israel a stat drept în carul său împotriva sirienilor până seara; iar pe la apusul soarelui a murit.