2 Cronici 1
Solomon împărat.
1. Şi Solomon, fiul lui David, s-a întărit în împărăţia sa, DOMNUL Dumnezeul lui a fost cu el şi l-a preamărit peste măsură.
2. Atunci Solomon a vorbit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi peste sute şi judecătorilor şi fiecărui guvernator în tot Israelul, mai marilor dintre taţi.
3. Astfel Solomon şi toată adunarea cu el, au mers la înălţimea care era la Gabaon, fiindcă acolo era tabernacolul întâlnirii lui Dumnezeu, pe care Moise, servitorul DOMNULUI, îl făcuse în pustiu.
4. Dar chivotul lui Dumnezeu l-a adus David de la Chiriat-Iearim la locul pregătit de David pentru el, căci a înălţat un cort pentru el la Ierusalim.
5. Mai mult, altarul de aramă, pe care Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, îl făcuse, l-a pus înaintea tabernacolului DOMNULUI; şi Solomon şi adunarea l-a cercetat.
6. Şi Solomon s-a urcat acolo la altarul de aramă înaintea DOMNULUI, care era la tabernacolul întâlnirii, şi a oferit o mie de ofrande arse pe el.
7. În acea noapte Dumnezeu i s-a arătat lui Solomon şi i-a spus: Cere ce doreşti să îţi dau.
8. Şi Solomon i-a spus lui Dumnezeu: Ai arătat mare milă tatălui meu David, şi m-ai făcut să domnesc în locul lui.
9. Şi, DOAMNE Dumnezeule, să fie întemeiată, promisiunea ta către David, căci m-ai făcut împărat peste un popor numeros ca pulberea pământului.
10. Dă-mi acum înţelepciune şi cunoaştere, ca să ies şi să intru înaintea acestui popor, fiindcă cine poate judeca acest popor al tău, care este atât de mare?
11. Şi Dumnezeu i-a spus lui Solomon: Deoarece aceasta a fost în inima ta şi nu ai cerut bogăţii, avere, sau onoare, nici viaţa duşmanilor tăi, nici nu ai cerut viaţă lungă, ci ai cerut înţelepciune şi cunoaştere pentru tine însuţi, ca să judeci poporul meu, peste care te-am făcut împărat;
12. Înţelepciune şi cunoaştere îţi este dăruită; şi îţi voi da bogăţii şi avere şi onoare, aşa cum nu au avut niciunul dintre împăraţii care au fost înaintea ta, nici nu va avea la fel vreunul după tine.
Avuţia lui Solomon.
13. Atunci Solomon a venit de la înălţimea care era la Gabaon, de dinaintea tabernacolului întâlnirii, la Ierusalim; şi a domnit peste Israel.
14. Şi Solomon a adunat care şi călăreţi; şi a avut o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a pus în cetăţile pentru care şi cu împăratul, la Ierusalim.
15. Şi împăratul a făcut argintul şi aurul la Ierusalim la fel ca pietrele, şi cedrii i-a făcut ca pe sicomorii care sunt în vale, din abundenţă.
16. Şi Solomon a avut cai aduşi din Egipt şi in împletit, comercianţii împăratului primeau inul împletit cu un preţ.
17. Şi au mers şi au adus din Egipt un car pentru şase sute de şekeli de argint şi un cal pentru o sută cincizeci; şi astfel au adus ei cai pentru toţi împăraţii hitiţilor şi pentru împăraţii Siriei, prin mijloacele lor.