1 Timotei 2
1. De aceea vă îndemn ca înainte de toate să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii;
2. Pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt în autoritate; ca să putem duce o viaţă liniştită şi paşnică în toată evlavia şi onestitatea.
3. Fiindcă acest lucru este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Salvatorul nostru;
4. Care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoaşterea adevărului.
5. Fiindcă este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Isus,
6. Care s-a dat pe sine însuşi răscumpărare pentru toţi, ca să fie mărturisit la timpul cuvenit.
7. Pentru care eu sunt rânduit predicator şi apostol (spun adevărul în Cristos, nu mint), învăţător al neamurilor în credinţă şi adevăr.
8. De aceea doresc ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără furie şi fără îndoială.
9. Şi în acelaşi fel, rânduiesc ca femeile să se înfrumuseţeze ordonat, în haine decente, cu sfială şi sobrietate, nu cu păr împletit, sau cu aur sau cu perle sau cu haine scumpe,
10. Ci cu fapte bune (ceea ce se cuvine femeilor care susţin că sunt evlavioase).
11. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
12. Dar nu permit femeii să înveţe pe altul, nici să exercite autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere.
13. Fiindcă întâi a fost format Adam, apoi Eva.
14. Şi nu Adam a fost înşelat; ci femeia, fiind înşelată, a ajuns la încălcarea poruncii.
15. Totuşi ea va fi salvată prin naşterea de copii, dacă vor stărui în credinţă şi dragoste creştină şi sfinţenie cu sobrietate.