Detaliile cărții

1 Imparati 4

Slujbaşii cei mai înalţi ai lui Solomon.

1. Astfel împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul.

2. Şi aceştia erau prinţii pe care îi avea: Azaria, fiul preotului Ţadoc,

3. Elihoref şi Ahia, fiii lui Şişa, scribi; Iosafat, fiul lui Ahilud, cronicarul.

4. Şi Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste oştire; şi Ţadoc şi Abiatar erau preoţii;

5. Şi Azaria, fiul lui Natan, era peste ofiţeri; şi Zabud, fiul lui Natan, era întâiul dintre ofiţeri şi prieten al împăratului;

6. Şi Ahişar era peste gospodărie; şi Adoniram, fiul lui Abda, era peste tribut.

Numele celor doisprezece îngrijitori.

7. Şi Solomon avea doisprezece ofiţeri peste tot Israelul, care se îngrijau de merindele împăratului şi ale casei sale; fiecare făcea provizii o lună pe an.

8. Şi acestea sunt numele lor: Fiul lui Hur, în muntele lui Efraim;

9. Fiul lui Decher, în Macaţ şi în Şaalbim şi în Bet-Şemeş şi în Elon-Bet-Hanan;

10. Fiul lui Hesed, în Arubot; lui îi aparţinea Soco şi toată ţara Hefer;

11. Fiul lui Abinadab, în toată regiunea Dorului; care avea pe Tafat, fiica lui Solomon, de soţie;

12. Baana, fiul lui Ahilud, lui îi aparţinea Taanac şi Meghido şi tot Bet-Şeanul, care este lângă Ţartan sub Izreel, de la Bet-Şean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam;

13. Fiul lui Gheber, în Ramot-Galaad; lui îi aparţineau oraşele lui Iair, fiul lui Manase, care sunt în Galaad; lui de asemenea îi aparţinea regiunea Argob, care este în Basan, şaizeci de cetăţi mari cu ziduri şi zăvoare de aramă;

14. Ahinadab, fiul lui Ido, avea Mahanaim;

15. Ahimaaţ era în Neftali; el de asemenea a luat pe Basmat, fiica lui Solomon, de soţie;

16. Baana, fiul lui Huşai, era în Aşer şi în Bealot;

17. Iosafat, fiul lui Paruah, în Isahar;

18. Şimei, fiul lui Ela, în Beniamin;

19. Gheber, fiul lui Uri, era în ţara Galaad, în ţara lui Sihon, împăratul amoriţilor, şi a lui Og, împăratul Basanului, şi el era singurul ofiţer în ţară.

Mărirea lui Solomon.

20. Iuda şi Israel erau mulţi, ca nisipul care este lângă mare ca mulţime, mâncând şi bând şi bucurându-se.

21. Şi Solomon a domnit peste toate împărăţiile de la râu până la ţara filistenilor şi până la graniţa Egiptului; ei au adus daruri şi i-au servit lui Solomon în toate zilele vieţii sale.

22. Şi proviziile lui Solomon pentru o zi erau treizeci de măsuri de floarea făinii şi şaizeci de măsuri de făină,

23. Zece boi graşi şi douăzeci de boi de pe păşuni şi o sută de oi, în afară de cerbi şi de căprioare şi de ciute şi de păsări îngrăşate.

24. Pentru că el avea stăpânire peste toată regiunea de această parte a râului: de la Tifsah chiar până la Gaza, peste toţi împăraţii de această parte a râului; şi avea pace în fiecare parte de jur împrejurul lui.

25. Şi Iuda şi Israel au locuit în siguranţă, fiecare sub via sa şi sub smochinul său, de la Dan până la Beer-Şeba, în toate zilele lui Solomon.

26. Şi Solomon avea patruzeci de mii de iesle de cai pentru carele sale şi douăsprezece mii de călăreţi.

27. Şi acei ofiţeri se îngrijeau de merinde pentru împăratul Solomon şi pentru toţi cei care veneau la masa împăratului Solomon, fiecare în luna sa; nu le lipsea nimic.

28. Orz de asemenea şi paie pentru cai şi dromaderi le aduceau la locul unde erau ofiţerii, fiecare conform poruncii lui.

Faima şi înţelepciunea lui Solomon.

29. Şi Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciune şi foarte multă înţelegere şi o inimă largă, ca nisipul care este pe ţărmul mării.

30. Şi înţelepciunea lui Solomon a întrecut înţelepciunea tuturor copiilor ţării din est şi toată înţelepciunea Egiptului.

31. Pentru că el era mai înţelept decât toţi oamenii; decât Etan ezrahitul şi Heman şi Calcol şi Darda, fiii lui Mahol; şi faima lui era în toate naţiunile de jur împrejur.

32. Şi a rostit trei mii de proverbe; şi cântările lui au fost o mie cinci.

33. Şi a vorbit despre copaci, de la cedrul care este în Liban chiar până la isopul care răsare din zid; a vorbit de asemenea despre animale şi despre păsări şi despre târâtoare şi despre peşti.

34. Şi au venit dintre toate popoarele să audă înţelepciunea lui Solomon, de la toţi împăraţii pământului, care auziseră de înţelepciunea lui.