1 Cronici 10
Moartea lui Saul.
1. Şi filistenii s-au luptat cu Israel; şi bărbaţii lui Israel au fugit din faţa filistenilor şi au căzut ucişi în muntele Ghilboa.
2. Şi filistenii i-au urmărit necontenit pe Saul şi pe fiii săi; şi filistenii au ucis pe Ionatan şi pe Abinadab şi pe Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3. Şi bătălia s-a încins împotriva lui Saul şi arcaşii l-au lovit şi a fost rănit de arcaşi.
4. Atunci Saul a spus purtătorului său de arme: Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva aceşti necircumcişi să vină şi să îşi bată joc de mine. Dar purtătorul său de arme nu a voit, pentru că se temea foarte tare. De aceea Saul a luat o sabie şi s-a aruncat în ea.
5. Şi când purtătorul său de arme a văzut că Saul era mort, a căzut şi el în sabie şi a murit.
6. Astfel Saul a murit şi cei trei fii ai săi şi toată casa lui a murit împreună.
7. Şi când toţi bărbaţii lui Israel, care erau în vale, au văzut că fraţii lor au fugit şi că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit; şi filistenii au venit şi au locuit în ele.
8. Şi s-a întâmplat a doua zi, când filistenii au venit să dezbrace pe cei ucişi, că au găsit pe Saul şi pe fiii lui, căzuţi în muntele Ghilboa.
9. Şi după ce i-au dezbrăcat, i-au luat capul şi armura şi le-au trimis de jur împrejur în ţara filistenilor, ca să dea de ştire idolilor lor şi poporului.
10. Şi au pus armura lui în casa dumnezeilor lor şi au pironit capul lui în templul lui Dagon.
11. Şi când tot Iabes-Galaadul a auzit tot ce i-au făcut filistenii lui Saul,
12. S-au ridicat, toţi bărbaţii viteji şi au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui şi le-au adus la Iabes şi le-au îngropat oasele sub stejarul din Iabes şi au postit şapte zile.
13. Astfel Saul a murit pentru fărădelegea lui pe care a făcut-o împotriva DOMNULUI, împotriva cuvântului DOMNULUI, pe care nu l-a ţinut şi de asemenea pentru că a întrebat pe una care avea demon, pentru a cere sfat de la el;
14. Şi nu a cerut sfat de la DOMNUL; de aceea l-a ucis şi a întors împărăţia la David, fiul lui Isai.