Psalmii 26
Un psalm al lui David.
1. Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie şi mă încred în Domnul fără şovăire.
2. Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!
3. Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, şi umblu în adevărul Tău.
4. Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi şi nu merg împreună cu oamenii vicleni.
5. Urăsc adunarea celor ce fac răul şi nu stau împreună cu cei răi.
6. Îmi spăl mâinile în nevinovăţie şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne,
7. ca să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.
8. Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale şi locul în care locuieşte slava Ta.
9. Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii care varsă sânge,
10. ale căror mâini sunt nelegiuite şi a căror dreaptă este plină de mită!
11. Eu umblu în neprihănire; izbăveşte-mă şi ai milă de mine!
12. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvânta pe Domnul în adunări.