Detaliile cărții

Matei 7

Despre judecăţile aspre. - Bârna şi paiul. - Lucrurile sfinte.

1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

2. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.

3. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?

4. Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?…

5. Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

6. Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.

Stăruinţa în rugăciune.

7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.

8. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.

9. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?

10. Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?

11. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!

12. Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.

Poarta cea strâmtă.

13. Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.

14. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.

Proorocii mincinoşi.

15. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.

16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.

18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.

19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.

20. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

Casa zidită pe stâncă.

21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

23. Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.

25. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.

26. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.

27. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”

28. După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui;

29. căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.