Matei 22

Pilda nunţii fiului de împărat.

1. Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:

2. „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.

3. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.

4. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.”

5. Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.

6. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.

7. Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.

8. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea.

9. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”

10. Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.

11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.

12. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.

13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

Birul.

15. Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.

16. Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.

17. Spune-ne, dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”

18. Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

19. Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban.

20. El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”

21. „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

22. Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.

Despre înviere.

23. În aceeaşi zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:

24. „Învăţătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş.”

25. Erau, dar, la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit; şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.

26. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea.

27. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.

28. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.”

29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

30. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

31. Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:

32. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”

33. Noroadele care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Isus.

Porunca cea mai mare.

34. Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.

35. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

36. „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

37. Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”

38. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.

39. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”

Al cui fiu este Hristosul?

41. Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:

42. „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.

43. Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:

44. „Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”?

45. Deci dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”

46. Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.