Matei 14

Moartea lui Ioan Botezătorul.

1. În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus;

2. şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.”

3. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;

4. pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”

5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.

6. Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod.

7. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.

8. Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”

9. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.

10. Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.

11. Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa.

12. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.

Înmulţirea pâinilor.

13. Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.

14. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.

15. Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”

16. „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus, „daţi-le voi să mănânce.”

17. Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”

18. Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.”

19. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.

20. Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri.

21. Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

Umblarea pe mare.

22. Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.

23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.

24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

25. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

26. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.

27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”

28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”

29. „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.

30. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”

31. Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

32. Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.

33. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

34. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.

35. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El pe toţi bolnavii.

36. Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins s-au vindecat.