Marcu 1
Propovăduirea lui Ioan Botezătorul.
1. Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
2. După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…
3. glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”,
4. a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
5. Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
6. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
7. Ioan propovăduia şi zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălţămintei.
8. Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”
Botezul şi ispitirea lui Isus.
9. În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan.
10. Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel.
11. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”
12. Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustiu,
13. unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice, şi-I slujeau îngerii.
Începutul propovăduirii lui Isus.
14. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.
15. El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”
Chemarea celor dintâi ucenici.
16. Pe când trecea Isus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari.
17. Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”
18. Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după El.
19. A mers puţin mai departe şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care, şi ei, erau într-o corabie şi îşi dregeau mrejele.
20. Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în corabie cu cei ce lucrau pe plată şi au mers după El.
Isus vindecă pe un îndrăcit în Capernaum.
21. S-au dus la Capernaum. Şi, în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă şi a început să înveţe pe norod.
22. Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.
23. În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige:
24. „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!”
25. Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!”
26. Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare.
27. Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”
28. Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
Tămăduirea soacrei lui Petru.
29. După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei.
30. Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.
31. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.
Tămăduirea altor bolnavi.
32. Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.
33. Şi toată cetatea era adunată la uşă.
34. El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulţi draci şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau.
35. A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.
36. Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute;
37. şi, când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.”
38. El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.”
39. Şi S-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galileea; şi scotea dracii.
Tămăduirea unui lepros.
40. A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
41. Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!”
42. Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.
43. Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât
44. şi i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”
45. Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.