Detaliile cărții

Iov 20

A doua cuvântarea a lui Ţofar.

1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:

2. „Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace.

3. Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine, şi din adâncul minţii mele duhul mă face să răspund.

4. Nu ştii tu că, demult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,

5. biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?

6. Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri, şi capul i-ar ajunge până la nori,

7. va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: „Unde este?”

8. Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.

9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.

10. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.

11. Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână.

12. Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,

13. îl mesteca întruna şi nu-l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:

14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.

15. Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.

16. Otravă de aspidă a supt şi de aceea, limba năpârcii îl va ucide.

17. Nu-şi va mai plimba privirile peste pâraiele şi râurile de miere şi de lapte,

18. va da înapoi ce a câştigat şi nu va mai trage folos din câştig; va da înapoi tot ce a luat şi nu se va mai bucura de el,

19. căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.

20. Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.

21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bunăstarea lui nu va ţine.

22. În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.

23. Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.

24. Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.

25. Îşi smulge din trup săgeata, care scânteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.

26. Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.

27. Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, şi pământul se va ridica împotriva lui.

28. Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.

29. Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.”

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: