Geneza 12
Plecarea şi sosirea lui Avram în ţara Canaan.
1. Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
4. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
5. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.
6. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
7. Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
8. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.
9. Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
Avram în Egipt.
10. A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a coborât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
11. Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
12. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
13. Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.”
14. Când a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
15. Slujbaşii cei mai de frunte ai lui faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon.
16. Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
17. Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai.
18. Atunci faraon a chemat pe Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevasta ta?
19. De ce ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o şi pleacă!”
20. Şi faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevasta sa şi tot ce avea.