2 Imparati 16
Ahaz, împăratul lui Iuda.
1. În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
2. Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.
3. Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
4. A adus jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub toţi copacii verzi.
5. Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului, ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruie.
6. În acelaşi timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăşi Elatul sub stăpânirea sirienilor; a izgonit pe evrei din Elat, şi sirienii au venit la Elat, unde au locuit până în ziua de azi.
7. Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.”
8. Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului şi l-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9. Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir şi a omorât pe Reţin.
10. Împăratul Ahaz s-a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzând altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut.
11. Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimis din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.
12. La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s-a apropiat de el şi s-a suit pe el.
13. A ars pe el arderea de tot şi darul de mâncare, a vărsat jertfele de bătură şi a stropit pe altar sângele jertfelor de mulţumire.
14. A îndepărtat dinaintea Casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l-a pus lângă noul altar, spre miazănoapte.
15. Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor de tot şi tot sângele jertfelor; cât despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.”
16. Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.
17. Şi împăratul Ahaz a sfărâmat tăbliile de la temelie şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă care erau sub ea şi a pus-o pe o pardoseală de piatră.
18. De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.
19. Celelalte fapte ale lui Ahaz şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
20. Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.