2 Imparati 13
Domnia lui Ioahaz în Israel.
1. În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
3. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, şi în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împăraţii aceştia.
4. Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care ţinea împăratul Siriei pe Israel,
5. şi Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor şi au locuit în corturile lor ca mai înainte.
6. Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat şi ei la ele, şi chiar idolul Astarteii stătea încă în picioare la Samaria.
7. Din tot poporul lui Ioahaz, Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedeştri; căci împăratul Siriei îi prăpădise şi-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.
8. Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
9. Ioahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas.
Ioas.
10. În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şaisprezece ani.
11. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.
12. Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
13. Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.
Moartea lui Elisei.
14. Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe faţa lui şi a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui.”
15. Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi!” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi!
16. Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Şi după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului
17. şi a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”
18. Elisei a mai zis: „Ia săgeţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori, apoi s-a oprit.
19. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”
20. Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
21. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.
22. Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahaz.
23. Dar Domnul S-a îndurat de ei şi a avut milă de ei, Şi-a întors faţa spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n-a vrut să-i nimicească, şi până acum nu i-a lepădat de la faţa Lui.
24. Hazael, împăratul Siriei, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad.
25. Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.