2 Cronici 9
Împărăteasa din Seba.
1. Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon şi a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
2. Solomon i-a răspuns la toate întrebările şi n-a fost nimic pe care să nu fi ştiut Solomon să i-l lămurească.
3. Împărăteasa din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise,
4. şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe care se suia la Casa Domnului. Uimită,
5. ea a zis împăratului: „Era adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
6. Nu credeam tot ce se zicea, până n-am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.
7. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt pururi înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta!
8. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care S-a îndurat de tine şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul Dumnezeul tău! Pentru că Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă să rămână în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate.”
9. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre scumpe. N-au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.
10. Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, care au adus aur din Ofir, au adus şi lemn mirositor şi pietre scumpe.
11. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului şi harpe şi lăute pentru cântăreţi. Nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda.
12. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decât adusese ea împăratului. Apoi s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.
Avuţia, înţelepciunea şi mărirea lui Solomon.
13. Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
14. afară de ce lua de la negustorii cei mari şi de la cei mici, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării, care aduceau aur şi argint lui Solomon.
15. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur bătut,
16. şi alte trei sute de scuturi de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei sute de sicli de aur; şi împăratul le-a pus în casa Pădurii Libanului.
17. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş şi l-a acoperit cu aur curat.
18. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte şi un aşternut pentru picioare de aur, care se ţinea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau rezemători, lângă rezemători erau doi lei,
19. şi pe cele şase trepte, de o parte şi de alta, erau doisprezece lei. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nicio împărăţie.
20. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur şi toate vasele din casa Pădurii Libanului erau de aur curat. Nu era nimic de argint: argintului nu i se dădea niciun preţ pe vremea lui Solomon.
21. Căci împăratul avea corăbii din Tarsis care călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi, la fiecare trei ani, veneau corăbiile din Tarsis, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
22. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.
23. Toţi împăraţii pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
24. Şi fiecare din ei îşi aducea darul lui, lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri; aşa era în fiecare an.
25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat.
26. El stăpânea peste toţi împăraţii, de la Râu până la ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului.
27. Împăratul a făcut argintul tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii, tot atât de mulţi ca smochinii sălbatici care cresc pe câmpie.
28. Din Egipt şi din toate ţările se aduceau cai pentru Solomon.
Moartea lui Solomon.
29. Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Natan, în prorocia lui Ahia din Silo şi în descoperirile prorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?
30. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
31. Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său, David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.