Detaliile cărții

1 Imparati 19

Fuga lui Ilie în pustie.

1. Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii.

2. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.”

3. Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.

4. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”

5. S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.”

6. El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou.

7. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”

8. El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

Dumnezeu Se arată.

9. Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”

10. El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”

11. Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

12. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

13. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

14. El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.”

15. Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

16. Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.

17. Şi se va întâmpla că, pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.

18. Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.”

Elisei, ucenicul lui Ilie.

19. Ilie a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el şi şi-a aruncat mantaua pe el.

20. Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie şi a zis: „Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi te voi urma.” Ilie i-a răspuns: „Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut.”

21. După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: