1 Cronici 29
Dările bogate pentru zidirea Templului.
1. Împăratul David a zis întregii adunări: „Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi plăpând, şi lucrarea este însemnată, căci Casa aceasta nu este pentru un om, ci este pentru Domnul Dumnezeu.
2. Mi-am întrebuinţat toate puterile să pregătesc pentru Casa Dumnezeului meu aur pentru ceea ce trebuie să fie de aur, argint pentru ceea ce trebuie să fie de argint, aramă pentru ceea ce trebuie să fie de aramă, fier pentru ceea ce trebuie să fie de fier şi lemn pentru ceea ce trebuie să fie de lemn, pietre de onix şi pietre scumpe de legat, pietre strălucitoare şi de felurite culori, tot felul de pietre scumpe şi marmură albă multă.
3. Mai mult, în dragostea mea pentru Casa Dumnezeului meu, dau Casei Dumnezeului meu aurul şi argintul pe care-l am, afară de tot ce am pregătit pentru casa Sfântului Locaş:
4. trei mii de talanţi de aur, de aur de Ofir, şi şapte mii de talanţi de argint curăţat, pentru îmbrăcarea pereţilor clădirilor,
5. aurul pentru ceea ce trebuie să fie de aur, şi argintul pentru ceea ce trebuie să fie de argint şi pentru toate lucrările pe care le vor face lucrătorii. Cine vrea să-şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?”
6. Căpeteniile caselor părinteşti, căpeteniile seminţiilor lui Israel, căpeteniile peste mii şi peste sute şi îngrijitorii averii împăratului au adus daruri de bunăvoie.
7. Au dat pentru slujba Casei lui Dumnezeu: cinci mii de talanţi de aur, zece mii de darici, zece mii de talanţi de argint, optsprezece mii de talanţi de aramă şi o sută de mii de talanţi de fier.
8. Cei ce aveau pietre scumpe le-au dat pentru vistieria Casei Domnului în mâinile lui Iehiel, gherşonitul.
9. Poporul s-a bucurat de darurile lor de bunăvoie, căci le dădeau cu dragă inimă Domnului; şi împăratul David, de asemenea, s-a bucurat mult.
Rugăciunea lui David.
10. David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu, din veac în veac, Doamne Dumnezeul părintelui nostru Israel!
11. A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!
12. De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.
13. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm şi preamărim Numele Tău cel slăvit.
14. Căci ce sunt eu şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem.
15. Înaintea Ta noi suntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra şi fără nicio nădejde.
16. Doamne Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogăţii pe care le-am pregătit ca să-Ţi zidim o Casă Ţie, Numelui Tău celui sfânt, şi ale Tale sunt toate.
17. Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă; de aceea Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău care se află aici, aducându-Ţi de bunăvoie darurile lui.
18. Doamne Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! Ţine întotdeauna în inima poporului Tău aceste porniri şi aceste gânduri şi întăreşte-i inima în Tine.
19. Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învăţăturile Tale şi legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri şi să zidească el Casa pentru care am făcut pregătiri.”
Ungerea lui Solomon.
20. David a zis întregii adunări: „Binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru.” Şi toată adunarea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Ei s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului şi înaintea împăratului.
21. A doua zi după aceasta, au adus ca jertfă şi ardere de tot Domnului o mie de viţei, o mie de berbeci şi o mie de miei, împreună cu jertfele de băutură obişnuite, şi alte jertfe în mare număr pentru tot Israelul.
22. Au mâncat şi au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie, au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn şi au uns pe Ţadoc ca preot.
23. Solomon a şezut pe scaunul de domnie al Domnului ca împărat în locul tatălui său, David. El a propăşit, şi tot Israelul l-a ascultat.
24. Toate căpeteniile şi vitejii, şi chiar toţi fiii împăratului David, s-au supus împăratului Solomon.
25. Domnul a înălţat tot mai mult pe Solomon, sub ochii întregului Israel, şi i-a făcut domnia mai strălucită decât a fost a oricărui împărat al lui Israel înaintea lui.
Moartea lui David.
26. David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul.
27. Vremea cât a domnit peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit şapte ani, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.
28. A murit la o bătrâneţe fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă. Şi în locul lui a domnit fiul său Solomon.
29. Faptele împăratului David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel, văzătorul, şi în cartea prorocului Natan, şi în cartea prorocului Gad,
30. împreună cu toată domnia şi toate isprăvile lui, precum şi ce s-a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărăţiile celorlalte ţări.