Psalmii 140

Către mai marele cântăreţilor.

1. (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreţilor.) Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte,

2. Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război.

3. Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor.

4. Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului; scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei.

5. Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi-au pus pietre de poticneală.

6. Zis-am Domnului: "Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele".

7. Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război.

8. Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mina păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească.

9. Vârful laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei!

10. Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda.

11. Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire.

12. Ştiu că Domnul va face judecată celui sărac şi dreptate celor sărmani;

13. Iar drepţii vor lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.