Detaliile cărții

Psalmii 110

Un psalm al lui David.

1. (Un psalm al lui David.) Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale".

2. Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.

3. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut".

4. Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

5. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi.

6. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini; va zdrobi capetele multora pe pământ.

7. Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.