Iacov 1

1. Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, către cele douăsprezece seminţii răspândite în lume: Bucuraţi-vă!

2. Să consideraţi drept o mare bucurie, fraţii mei, când vin peste voi diferite încercări,

3. ştiind că din încercarea credinţei voastre se naşte răbdarea,

4. iar răbdarea trebuie să ajungă la desăvârşire în voi, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără a vă lipsi ceva.

5. Dacă cineva dintre voi este lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, cel ce dă tuturor cu dărnicie, fără să reproşeze ceva, şi i se va da.

6. Dar să ceară cu credinţă, fără a se îndoi de nimic, pentru că cel care se îndoieşte este asemenea valului mării, clătinat de vânt şi tras încoace şi încolo.

7. Omul acela să nu creadă că va primi ceva de la Domnul,

8. căci este om cu sufletul împărţit, nestatornic în toate căile lui.

9. Fratele sărac să se laude cu înălţimea la care îl duce Dumnezeu,

10. iar cel bogat să se laude cu nimicnicia lui, pentru că va trece ca floarea ierbii.

11. Căci a răsărit soarele cu văpaia lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi podoaba feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în drumurile sale.

12. Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, fiind încercat, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-l iubesc.

13. Nimeni, atunci când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” fiindcă Dumnezeu nu este ispitit de cele rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni;

14. ci fiecare se ispiteşte singur, fiind târât şi momit chiar de pofta sa;

15. apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul, iar păcatul, după ce e înfăptuit, aduce pe lume moarte.

16. Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi!

17. Toată dăruirea cea bună şi orice dar desăvârşit sunt de sus şi se coboară de la Părintele luminilor, în care nu este schimbare, nici măcar umbră de schimbare.

18. El, după voia sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului ca să fim primul rod al făpturilor lui.

19. Înţelegeţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie gata să asculte şi să nu se grăbească să vorbească sau să se mânie,

20. pentru că mânia omului nu înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu.

21. De-aceea, lăsând deoparte orice murdărie şi revărsare a răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele.

22. Împliniţi cuvântul, nu fiţi numai ascultători ai lui, înşelându-vă singuri.

23. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului şi nu-l împlineşte, se aseamănă omului care îşi priveşte chipul în oglindă;

24. s-a privit, a plecat şi-ndată a uitat cum era.

25. Dar cine a privit spre legea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu numai un ascultător care uită, ci un împlinitor al ei cu fapta, acesta va fi fericit în ceea ce va face.

26. Dacă i se pare cuiva că este evlavios, dar nu-şi înfrânează limba, îşi înşeală inima, evlavia lui este zadarnică.

27. Evlavia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să ai grijă de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păzeşti nepătat de lume.