Evrei 12
1. Astfel, şi noi, fiind înconjuraţi cu un asemenea nor de martori, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne împresoară atât de repede şi să alergăm cu răbdare în lupta care stă înaintea noastră.
2. Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
3. De aceea, gândiţi-vă la cel care a îndurat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire faţă de sine, ca să nu obosiţi în sufletele voastre, descurajându-vă.
4. În lupta împotriva păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nu te descuraja când eşti mustrat de El.
6. Căci Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte; El pedepseşte pe fiul căruia îi poartă de grijă.
7. Răbdaţi ca să deveniţi înţelepţi: Dumnezeu se poartă cu voi ca un tată cu fiii lui; şi care este fiul pe care tatăl nu-l ceartă?
8. Iar dacă nu sunteţi mustraţi, aşa cum toţi au parte, atunci nu mai sunteţi fii adevăraţi, ci fii nelegitimi.
9. Apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne certau – şi tot îi cinsteam, cu atât mai mult cum să nu ne supunem părintelui duhurilor şi să trăim?
10. Căci ei ne certau după cum găseau de cuviinţă, pentru câteva zile. El însă o face spre folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia lui.
11. Fiecare mustrare, la vremea ei, nu pare să fie o bucurie, ci o durere; dar mai târziu, ea le aduce ca răsplată celor pregătiţi de ea, rodul paşnic al dreptăţii.
12. De aceea, întăriţi-vă mâinile slăbite de oboseală şi genunchii fără vlagă
13. şi faceţi cărări drepte cu picioarele voastre, încât cel olog să nu se rătăcească, ci mai degrabă să se vindece.
14. Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul,
15. şi fiţi cu luare aminte ca să nu se lipsească cineva de harul lui Dumnezeu, sau vreo rădăcină amară să dea lăstari întinându-i, astfel, pe mulţi;
16. nici să nu fie cineva desfrânat sau batjocoritor, ca Esau, care în schimbul unei mâncări şi-a vândut chiar dreptul lui de întâi-născut.
17. Ştiţi bine cum, după aceea, când a vrut să moştenească binecuvântarea, nu a fost ascultat şi nu s-a mai găsit loc pentru pocăinţa lui, deşi cerea binecuvântarea cu lacrimi.
18. Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele ce putea fi atins sau de focul învăpăiat sau de negură şi de întuneric sau de furtună,
19. nici de sunetul trâmbiţei sau de vuietul cuvintelor care i-a făcut pe cei ce-l ascultau să se roage să nu li se mai vorbească,
20. pentru că nu puteau îndura porunca: oricine se va atinge de munte, chiar şi un animal, să fie ucis cu pietre
21. – iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: sunt înspăimântat şi mă cutremur!
22. Ci voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri adunaţi la sărbătoare,
23. de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi
24. şi de mijlocitorul legământului celui nou, de Iisus şi de sângele acelei stropiri care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25. Vedeţi să nu vă împotriviţi cumva Celui care vă vorbeşte! Căci dacă aceia, pe pământ, n-au scăpat de pedeapsă când nu l-au primit pe cel care îi mustra, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel din ceruri.
26. El, al cărui glas a cutremurat pământul atunci, a făgăduit acum: Voi mai cutremura încă o dată nu doar pământul, ci şi cerul!
27. Iar cuvintele încă o dată arată limpede că vor fi înlăturate cele ce se cutremură, ca nişte lucruri create, ca să rămână doar cele care nu se clatină.
28. De aceea, să mulţumim că am primit o Împărăţie care nu se clatină şi cu mulţumire să ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum îi place lui, cu evlavie şi teamă,