2 Corinteni 1

Urare.

1. Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care se află în Corint şi către toţi sfinţii care se află în toată Ahaia:

2. har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.

Mângâierile apostolului.

3. Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul tuturor mângâierilor,

4. care ne mângâie în orice suferinţă a noastră, ca şi noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice suferinţă prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi şi noi de Dumnezeu.

5. Căci după cum sunt din belşug pătimirile lui Hristos pentru noi, la fel, prin Hristos, este din belşug şi mângâierea noastră.

6. Aşadar, când suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; când suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea care vă face să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le îndurăm şi noi.

7. Şi nădejdea noastră în ceea ce vă priveşte este neclintită, ştiind că, după cum sunteţi părtaşi la pătimirile noastre, tot aşa sunteţi şi la mângâieri.

8. Fiindcă, fraţilor, vrem să ştiţi şi voi prin ce necaz am trecut în Asia, un necaz de care am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile noastre, încât ne pierduserăm nădejdea de a mai trăi.

9. Am crezut chiar că suntem condamnaţi la moarte, ca să nu ne încredem în noi înşine, ci în Dumnezeu, cel care învie morţii.

10. El ne-a scăpat de o astfel de moarte şi ne va scăpa, şi noi avem această nădejde că ne va scăpa din nou,

11. fiind ajutaţi prin rugăciunea voastră pentru noi, astfel încât prin darul dobândit de mai de mai mulţi oameni, mulţi să aducă mulţumiri pentru noi.

Mărturia cugetului apostolului.

12. Căci aceasta este mândria noastră: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat, în lume şi mai ales faţă de voi, cu sinceritatea şi nevinovăţia lui Dumnezeu, nu cu înţelepciunea omenească, ci cu harul lui Dumnezeu.

13. Căci nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi sper că până la sfârşit veţi înţelege,

14. după cum aţi înţeles deja, că mândria voastră suntem noi, iar voi sunteţi mândria noastră în ziua Domnului nostru Iisus.

15. Cu această încredinţare voiam să vin mai întâi la voi, ca să primiţi un al doilea har.

16. De la voi să trec în Macedonia, apoi, din nou, din Macedonia să mă întorc la voi, iar voi să mă ajutaţi să plec în Iudeea.

17. Aşadar, plănuind acest lucru m-am purtat oare cu uşurătate? Sau ceea ce vreau, vreau oare după trup, astfel încât în mine să fie în acelaşi timp şi da şi nu?

18. Martor este Dumnezeu că faţă de voi cuvântul nostru nu este şi „da” şi „nu”.

19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cel pe care noi l-am vestit printre voi – eu, Silvan şi Timotei – nu a fost şi „da” şi „nu”, ci în el, nu a fost decât „da!”

20. Şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu au devenit în El „da”. Şi de aceea, prin El, îi înălţăm lui Dumnezeu „aminul” nostru pentru slava sa.

21. Iar Dumnezeu este cel care ne întăreşte şi pe noi şi pe voi în Hristos. El ne-a uns,

22. ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre.

Pricina amânării venirii.

23. Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu că nu am mai venit la Corint fiindcă am vrut să vă cruţ.

24. Nu că am fi noi stăpâni pe credinţa voastră, ci lucrăm împreună pentru bucuria voastră, fiindcă aţi rămas tari în credinţă.