Iezechiel (Ezechiel) 20:16. Pentru că ei lepădaseră aşezămintele Mele şi după poruncile Mele nu se purtau, ci călcau zilele Mele de odihnă, că inima lor era îndreptată spre idolii lor.
Iezechiel (Ezechiel) 20:16. Pentru că ei lepădaseră aşezămintele Mele şi după poruncile Mele nu se purtau, ci călcau zilele Mele de odihnă, că inima lor era îndreptată spre idolii lor.
Iezechiel (Ezechiel) 20:13. Însă casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu; după legile Mele n-a umblat şi a lepădat rânduielile Mele, pe care omul trebuie să le împlinească, ca să trăiască prin ele, şi zilele Mele de odihnă le-au călcat. Atunci Eu am gândit să revărs asupra lor mânia Mea în pustiu, ca să-i pierd.
14. Dar Eu am făcut ca numele Meu să nu fie pângărit în ochii neamurilor, la vederea cărora îi scosesem.
15. Ba ridicându-Mi chiar mâna asupra lor în pustiu, M-am jurat că nu-i voi duce în ţara ce rânduisem, în care curge lapte şi miere şi este cea mai frumoasă din toate ţările,
16. Pentru că ei lepădaseră aşezămintele Mele şi după poruncile Mele nu se purtau, ci călcau zilele Mele de odihnă, că inima lor era îndreptată spre idolii lor.
17. Dar ochiul Meu nu s-a îndurat să-i piardă şi nu i-am stârpit în pustiu.
18. Am zis către fiii lor în pustiu: Nu vă purtaţi după rânduielile părinţilor voştri şi obiceiurile lor să nu le păziţi, nici să nu vă întinaţi cu idolii lor.
19. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; purtaţi-vă după poruncile Mele şi hotărârile Mele păziţi-le şi le împliniţi.
20. Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
21. Dar şi fiii s-au răzvrătit împotriva Mea; nici ei nu s-au purtat după rânduielile Mele şi legile Mele nu le-au păzit; n-au împlinit ceea ce omul trebuie să împlinească, ca să fie viu; au călcat zilele Mele de odihnă şi atunci am gândit să vărs peste ei urgia Mea şi să sting mânia Mea împotriva lor în pustiu;
22. Dar iarăşi Mi-am tras mâna înapoi şi am făcut ca numele Meu să nu fie pângărit în ochii neamurilor, la vederea cărora îi scosesem.
23. De asemenea Mi-am ridicat mâna în pustiu şi M-am jurat să-i risipesc printre popoare şi să-i împrăştii prin ţări,
24. Pentru că nu împliniseră rânduielile Mele, legile Mele le lepădaseră şi călcaseră zilele Mele de odihnă, că ochii lor erau îndreptaţi spre idolii părinţilor lor. (vezi capitolul)
Severity: Core Warning
Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))
Filename: Unknown
Line Number: 0
Backtrace: