Judecatorii 17:3. Şi a înapoiat cei o mie o sută de sicli de argint mamei sale; şi mama sa i-a zis: „Am sfinţit Domnului argintul din mâna mea pentru fiul meu, spre a se face un chip cioplit şi un chip turnat; şi acum ţi-l înapoiez“.
Judecatorii 17:3. Şi a înapoiat cei o mie o sută de sicli de argint mamei sale; şi mama sa i-a zis: „Am sfinţit Domnului argintul din mâna mea pentru fiul meu, spre a se face un chip cioplit şi un chip turnat; şi acum ţi-l înapoiez“.
Exodul 20:10. dar ziua a şaptea este sabat pentru Domnul Dumnezeul tău: să nu faci nici o lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici animalul tău, nici străinul tău care este înăuntrul porţilor tale.
11. Pentru că în şase zile Domnul a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele şi în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea Domnul a binecuvântat ziua sabatului şi a sfinţit-o.
12. Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
13. Să nu ucizi.
14. Să nu comiţi adulter.
15. Să nu furi.
16. Să nu depui mărturie falsă împotriva aproapelui tău.
17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici orice altceva care este al aproapelui tău“.
18. Şi tot poporul a observat tunetele şi flăcările şi sunetul trâmbiţei şi muntele fumegând. Şi poporul a văzut; şi s-au cutremurat şi au stat departe;
19. şi au zis lui Moise: „Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta; dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi, ca să nu murim“.
20. Şi Moise a zis poporului: „Nu vă temeţi; pentru că Dumnezeu a venit ca să vă încerce şi pentru ca temerea Lui să fie înaintea feţelor voastre, ca să nu păcătuiţi“.
21. Şi poporul a stat departe şi Moise s-a apropiat de întunericul gros în care era Dumnezeu.
22. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Aşa vei zice fiilor lui Israel: «Aţi văzut că am vorbit cu voi din ceruri.
23. Să nu vă faceţi dumnezei de argint alături de Mine şi să nu vă faceţi dumnezei de aur.
4. Să nu-ţi faci nici un chip cioplit, nici o asemănare a ceea ce este sus în ceruri, sau a ceea ce este jos pe pământ, sau a ceea ce este în apele de sub pământ.
5. Să nu te pleci înaintea lor şi să nu le slujeşti; pentru că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care cercetez nelegiuirea părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie a celor care Mă urăsc
6. şi care arăt îndurare faţă de miile celor care Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
7. Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău. Pentru că Domnul nu va socoti nevinovat pe cel care va lua în deşert Numele Său.
8. Adu-ţi aminte de ziua sabatului, ca s-o sfinţeşti.
9. Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toată lucrarea ta; (vezi capitolul)
Severity: Core Warning
Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))
Filename: Unknown
Line Number: 0
Backtrace: