Romani 9

Pavel şi mântuirea Israeliţilor.

1. Spun adevărul în Cristos, nu mint: conştiinţa mea, prin Duhul Sfânt, îmi este martoră

2. că am o mare întristare şi o durere permanentă în inimă,

3. întrucât aş vrea, mai degrabă, ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul fraţilor mei, al rudelor mele după trup

4. şi anume israeliţii! Ale lor sunt înfierea, slava, legămintele, darea Legii, închinarea şi promisiunile.

5. Ai lor sunt patriarhii şi din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin.

Dumnezeu este stăpân să aleagă.

6. Aceasta nu înseamnă că a fost fără efect Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că nu toţi din Israel sunt Israel.

7. Şi nu toţi urmaşii lui Avraam sunt copiii săi, ci, aşa cum este scris: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta.“

8. Aceasta înseamnă că nu copiii naturali sunt cei care sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt cei consideraţi ca fii,

9. pentru că promisiunea a fost făcută astfel: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, iar Sara va avea un fiu.“

10. Ba mai mult, Rebeca a rămas însărcinată de la un singur om, strămoşul nostru Isaac.

11. Şi chiar înainte ca ei să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, – pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne: nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă, –

12. i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic.“

13. Aşa cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât.“

Dumnezeu se îndură de cine-l place.

14. Deci ce vom spune: este nedrept Dumnezeu? Nicidecum,

15. pentru că lui Moise i-a spus: „Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă.“

16. Deci nu este ceva care ţine de cel care doreşte sau de cel care se străduieşte, ci ţine de Dumnezeu, Care arată îndurare,

17. pentru că, în Scripturi, Dumnezeu îi spune lui Faraon: „Te-am ridicat ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.“

18. Astfel, El are milă de cine doreşte şi împietreşte pe cine doreşte.

19. Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“

20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“?

21. Oare nu are olarul dreptul ca, din acelaşi bulgăre de lut, să facă şi un vas pentru întrebuinţări deosebite, dar şi unul pentru folosinţă obişnuită?

22. Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere?

23. Şi ce dacă El a făcut aşa ca să-Şi facă cunoscută bogăţia slavei Sale peste nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă,

24. incluzându-ne pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri?

25. Aşa cum spune în Osea: „Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu», şi pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubită».

26. Şi în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteţi poporul Meu!», acolo vor fi numiţi «Fii ai Dumnezeului celui Viu».“

27. Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul mării, totuşi numai rămăşiţa va fi mântuită,

28. căci Domnul va duce la îndeplinire repede şi pe deplin sentinţa hotărâtă asupra pământului.“

29. Aşa cum a prezis Isaia: „Dacă Domnul Oştirilor nu ne-ar fi lăsat câţiva urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.“

Neamurile au căpătat mântuirea.

30. Şi atunci ce vom spune? Neamurile, care n-au urmărit dreptatea, totuşi au primit-o, – şi anume o dreptate care este prin credinţă –,

31. însă Israel, care urmărea dreptatea printr-o Lege, n-a reuşit s-o primească.

32. De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru prin credinţă, ci ca şi cum ar fi fost prin fapte. Ei s-au împiedicat de Piatra de poticnire,

33. aşa cum este scris: „Iată, pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere! Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“