Psalmii 70
Către mai marele cântăreţilor.
1. Binevoieşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte! Doamne, vino degrabă în ajutorul meu!
2. Să se facă de râs şi să rămână de ruşine cei ce caută să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să fie umiliţi cei ce-mi doresc răul!
3. Să se întoarcă din pricina ruşinii lor cei ce zic: „Ha! Ha!“
4. Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică mereu: „Mărit să fie Dumnezeu!“
5. Cât despre mine, eu sunt sărman şi lipsit; Dumnezeule, vino degrabă la mine! Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu! Doamne, nu întârzia!