Psalmii 42

Către mai marele cântăreţilor.

1. Cum tânjeşte cerbul după izvoarele de apă, aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, Dumnezeule!

2. Sufletul meu însetează de dor după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi putea veni să mă înfăţişez înaintea lui Dumnezeu?

3. Lacrimile-mi sunt hrană zi şi noapte, când mi se spune fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?“

4. Mă întristez când îmi aduc aminte cum treceam prin mulţime, conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire ale mulţimii aflată în sărbătoare.

5. Suflete al meu, de ce te mâhneşti şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda pe El, Mântuitorul meu

6. şi Dumnezeul meu! Sufletul meu se mâhneşte înăuntrul meu; de aceea îmi amintesc de Tine, din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului, din muntele Miţar.

7. La vuietul cascadelor Tale, un adânc cheamă un alt adânc. Toate valurile şi talazurile Tale au trecut peste mine.

8. Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

9. Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce trebuie să umblu întristat, asuprit de duşman?“

10. Ca zdrobirea oaselor este batjocura prigonitorilor mei, când îmi zic mereu: „Unde este Dumnezeul tău?“

11. Suflete al meu, de ce te mâhneşti şi de ce gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda, pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!