Psalmii 17
O rugăciune a lui David.
1. Ascultă-l, Doamne, pe cel drept, ia aminte la strigătul meu! Pleacă-Ţi urechea la rugăciunea mea nerostită de buze înşelătoare!
2. Să iasă dinaintea Ta sentinţa dată mie! Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!
3. Dacă vei cerceta inima mea noaptea, când mă vizitezi, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci mi-am propus să nu păcătuiesc cu gura.
4. Cu privire la faptele omului, eu m-am ţinut departe de cei violenţi, după cuvântul buzelor Tale.
5. Păstrez paşii mei pe cărările Tale; astfel, picioarele nu mi se clatină.
6. Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mi cuvântul!
7. Arată-Ţi marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta, îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost.
8. Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor, ascunde-mă la umbra aripilor Tale
9. de cei nelegiuiţi, care vor să mă spulbere, de duşmanii mei de moarte, care mă împresoară –
10. ei, care sunt plini de grăsime şi care vorbesc cu aroganţă.
11. Acum se ţin de paşii mei, mă înconjoară, mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
12. Parcă ar fi un leu care tânjeşte să sfâşie, un pui de leu care aşteaptă în desiş.
13. Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l şi trânteşte-l! Scapă-mă de cel rău cu sabia Ta!
14. Scapă-mă de oameni cu mâna Ta, Doamne, de oamenii acestei lumi care-şi au partea în viaţa aceasta! Tu le umpli pântecele cu bunătăţile Tale, fiii lor se satură şi păstrează ce rămâne pentru copiii lor.
15. Eu însă, pe drept, voi vedea faţa Ta! Când mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău.