Detaliile cărții

Proverbe 1

Strigarea înţelepciunii.

1. Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel,

2. pentru a cunoaşte înţelepciunea şi învăţătura, pentru a înţelege cuvintele cunoaşterii,

3. pentru a primi îndrumare în ce priveşte chibzuinţa, dreptatea, judecata şi nepărtinirea

4. pentru a da prudenţă celui nesăbuit, iar tânărului – cunoştinţă şi înţelepciune,

5. pentru ca cel înţelept să asculte şi să-şi sporească cunoaşterea, iar cel cu discernământ să primească îndrumare

6. pentru a înţelege un proverb sau o pildă, pentru a pricepe cuvintele şi ghicitorile înţelepţilor.

7. Frica de DOMNUL este începutul cunoaşterii, dar nebunii dispreţuiesc înţelepciunea şi disciplinarea.

8. Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu părăsi îndrumarea mamei tale.

9. Căci ele vor fi o cunună graţioasă pe capul tău şi un colier în jurul gâtului tău.

Ferirea de ispite.

10. Fiul meu, dacă nişte păcătoşi te vor ispiti nu te lăsa înduplecat de ei.

11. Dacă-ţi vor spune: „Vino cu noi, să pândim ca să luăm viaţa cuiva, să întindem fără motiv curse celui nevinovat,

12. să-i înghiţim de vii ca Locuinţa Morţilor şi întregi ca pe cei ce sunt coborâţi în groapă!

13. Vom câştiga tot felul de lucruri scumpe şi ne vom umple casele cu pradă.

14. Pune partea ta cu noi şi vom avea o pungă împreună!“

15. Fiul meu, să nu mergi împreună cu ei, abate-ţi piciorul de pe căile lor,

16. căci picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge.

17. Este însă atât de zadarnic să se arunce plasa în văzul tuturor păsărilor!

18. Căci aceştia îşi pândesc însăşi viaţa lor, îşi întind curse înseşi sufletelor lor.

19. Aceasta este soarta tuturor celor ce umblă după câştig necinstit; el curmă viaţa celor ce şi-l însuşesc.

Cei neascultători.

20. Înţelepciunea strigă pe străzi, îşi înalţă glasul în locuri publice,

21. strigă acolo unde e zarva mai mare, la porţile cetăţii îşi rosteşte cuvintele:

22. „Nesăbuiţilor, până când veţi iubi prostia? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî proştii cunoaşterea?

23. Dacă v-aţi întoarce la mustrarea mea, aş revărsa duhul meu peste voi şi v-aş dezvălui cuvintele mele.

24. Dar pentru că mă respingeţi când vă chem, iar când îmi întind mâna, nimeni nu ia seama,

25. pentru că respingeţi toate sfaturile mele şi nu primiţi mustrările mele,

26. de aceea şi eu voi râde de necazul vostru, îmi voi bate joc de voi când groaza vă va ajunge,

27. când spaima vă va cuprinde ca o furtună şi nenorocirea va veni ca o rafală de vânt, când necazul şi suferinţa vă vor copleşi.

28. Atunci mă vor chema dar nu voi răspunde, mă vor căuta dar nu mă vor găsi.

29. Pentru că au urât cunoştinţa şi n-au ales frica de DOMNUL,

30. pentru că n-au acceptat sfaturile mele şi au dispreţuit mustrările mele,

31. de aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor şi se vor sătura cu roada planurilor lor.

32. Căci încăpăţânarea îi ucide pe cei nesăbuiţi şi mulţumirea de sine îi distruge pe cei proşti,

33. dar cel ce mă ascultă va locui în siguranţă, fără să se teamă de vreun rău.“

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: