Marcu 12

Pilda vierilor.

1. Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie.

2. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei.

3. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

4. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit.

5. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.

6. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“

7. Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“

8. Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie.

9. Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora.

10. N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului.

11. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“?

12. Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.

Birul Cezarului.

13. I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni ca să-L prindă în cursă cu vorba.

14. Ei au venit şi I-au zis: – Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?

15. El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis: – De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar, să-l văd!

16. Ei I-au adus. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt? – Ale Cezarului, I-au răspuns ei.

17. Isus le-a zis: – Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiţi de El.

Despre înviere.

18. Au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:

19. – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.

20. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş.

21. Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea.

22. Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi.

23. La înviere, (când se vor scula,) soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!

24. Isus le-a răspuns: – Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu?

25. Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri.

26. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.?

27. El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!

Cea mai mare poruncă.

28. Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate?

29. Isus i-a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.

30. Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.)

31. Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.

32. Cărturarul I-a zis: – Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El

33. şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.

34. Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis: – Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.

Al cui fiu este Hristosul?

35. În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat: – Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David?

36. David însuşi, în Duhul Sfânt, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, până-Ţi voi pune duşmanii sub picioare!»“

37. David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui? Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.

Mustrarea cărturarilor.

38. În învăţătura Lui, spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe

39. şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese.

40. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“

Văduva săracă.

41. S-a aşezat în faţa vistieriei Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult.

42. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta, care fac un codrantes.

43. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie,

44. pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“