Isaia 57
1. Cel drept piere şi nimănui nu-i pasă. Oamenii devotaţi sunt luaţi şi nimeni nu înţelege că cei drepţi sunt luaţi pentru a fi cruţaţi de nenorocire.
2. Cei ce umblă drept vor avea parte de pace şi se vor odihni în culcuşurile lor.
3. «Cât despre voi, veniţi încoace, fii de vrăjitoare, odrasle din bărbat adulter şi femeie prostituată!
4. De cine credeţi că vă bateţi joc? Împotriva cui credeţi că rânjiţi şi scoateţi limba? Nu sunteţi decât nişte copii ai nelegiuirii, nişte odrasle ale minciunii,
5. care vă aprindeţi de poftă printre stejari şi sub orice copac verde, care vă sacrificaţi copiii în văi, printre stânci.
6. Idolii din pietrele netede ale văii sunt moştenirea ta; ei, da, ei sunt soarta ta. Lor le torni jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare. Să fiu Eu oare îndurător la vederea acestor fapte?
7. Ţi-ai aşezat patul pe un munte înalt şi semeţ şi acolo te-ai urcat ca să aduci jertfă.
8. În spatele uşii şi al tocului ei ţi-ai aşezat simbolul păgân. Uitând de Mine, ţi-ai dezvelit patul, te-ai suit în el şi l-ai făcut primitor. Ai făcut o înţelegere cu ei, le-ai iubit patul şi le-ai privit goliciunea.
9. Te-ai dus la Moleh cu untdelemn, ţi-ai înmulţit parfumurile, ţi-ai trimis ambasadori până departe, i-ai trimis chiar până în Locuinţa Morţilor.
10. Ai obosit de atâtea hoinăreli, dar nu zici: ‘Sunt fără folos!’ Te afli încă în putere şi de aceea nu renunţi.
11. De cine te-ai înspăimântat şi te-ai temut atât, încât să minţi, să nu-ţi mai aminteşti de Mine şi nici măcar să nu te mai gândeşti la Mine? Pentru că multă vreme am tăcut, de aceea nu te temi de Mine.
12. Voi face cunoscute însă dreptatea ta şi faptele tale, dar ele nu îţi vor fi de folos.
13. Când vei striga după ajutor, să te scape mulţimea ta de idoli! Pe toţi îi va risipi însă vântul şi o simplă suflare îi va spulbera, dar oricine se va încrede în Mine va stăpâni ţara şi va moşteni muntele Meu cel sfânt.»“
14. „Se va zice: «Construiţi! Construiţi! Pregătiţi un drum! Înlăturaţi orice obstacol din calea poporului Meu!»
15. Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt şi Cel Preaînălţat, Cel Ce trăieşte veşnic şi al Cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc într-un loc înalt şi sfânt, dar sunt şi cu cel zdrobit şi smerit în duh, ca să înviorez duhurile celor smeriţi şi inimile celor zdrobiţi.
16. Nu voi certa continuu şi nu voi fi pentru totdeauna mânios, pentru că atunci duhul şi sufletele pe care le-am făcut ar leşina înaintea Mea.
17. M-am mâniat din cauza păcatului lăcomiei lui; l-am pedepsit şi, de mânie, Mi-am ascuns faţa, dar el a continuat, răzvrătit, să umble pe căile alese de inima lui.
18. Am văzut cum s-a purtat, dar îl voi vindeca, îl voi călăuzi, şi-i voi aduce mângâiere, lui şi celor ce-l jelesc,
19. creând laudă pe buzele lor. Pace, pace celui de departe şi celui de aproape, zice DOMNUL. Eu îl voi vindeca!
20. Dar cei răi sunt ca marea agitată, care nu se poate linişti şi ale cărei valuri aruncă numai noroi şi mâl.