Isaia 13
1. O profeţie cu privire la Babilon, pe care Isaia, fiul lui Amoţ, a văzut-o.
2. „Ridicaţi un steag pe un munte pleşuv şi strigaţi tare la ei! Faceţi-le semn cu mâna să intre pe porţile nobililor!
3. Eu Însumi am poruncit sfinţilor Mei şi Mi-am chemat vitejii – pe cei ce se bucură de măreţia Mea – să-Mi ducă la îndeplinire mânia.
4. Un tumult se aude pe munţi, ca cel al unei mari mulţimi. Un vuiet de împărăţii, de neamuri adunându-se. DOMNUL Oştirilor Îşi strânge o oştire pentru luptă.
5. Ei vin dintr-o ţară îndepărtată, de la marginea cerurilor. DOMNUL şi uneltele mâniei Sale vin ca să distrugă întreaga ţară.
6. Jeliţi-vă! Căci ziua DOMNULUI este aproape; va veni ca nimicire de la Cel Atotputernic.
7. De aceea toate mâinile vor slăbi, inima oricărui om se va înmuia
8. şi toţi vor fi cuprinşi de spaimă. Chinurile şi durerile îi vor apuca şi se vor zvârcoli ca o femeie în travaliu. Se vor uita îngroziţi unul la altul, cu feţele înroşite.
9. Priveşte! Vine ziua DOMNULUI, o zi a cruzimii! Vine cu mânie şi urgie aprinsă, pentru a face din ţară un pustiu şi pentru a nimici păcătoşii din ea.
10. Stelele cerurilor şi constelaţiile lor nu-şi vor mai arăta lumina; soarele va fi întunecat la răsăritul lui, iar luna nu-şi va mai trimite lumina.
11. Voi pedepsi lumea pentru răul ei şi pe cei răi pentru păcatul lor. Voi pune capăt mândriei celor aroganţi şi voi doborî trufia tiranilor.
12. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul fin, mai rari decât aurul de Ofir.
13. Pentru aceasta, voi face să se cutremure cerurile, iar pământul se va zgudui din temelii din pricina furiei DOMNULUI Oştirilor, în ziua aprigei Lui mânii.
14. Se va-ntâmpla că, asemenea unei gazele urmărite sau a unei turme fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul lui, fiecare va fugi în ţara lui.
15. Oricine va fi găsit va fi înjunghiat şi oricine va fi capturat va cădea ucis de sabie.
16. Copiii lor vor fi zdrobiţi în bucăţi sub ochii lor, casele le vor fi jefuite, iar soţiile le vor fi necinstite.
17. Iată, îi voi stârni împotriva lor pe mezi, cărora nu le va păsa de argint şi nu-şi vor găsi plăcerea în aur.
18. Arcurile lor îi vor străpunge pe cei tineri; de prunci nu vor avea milă, iar copiii nu vor găsi îndurare în ochii lor.
19. Iar Babilonul, gloria imperiilor, splendoarea şi mândria caldeenilor, va arăta ca Sodoma şi Gomora în vremea când le-a distrus Dumnezeu.
20. Nu va mai fi locuit niciodată, nu va mai fi nimeni în el pentru tot restul generaţiilor. Nici un arab nu-şi va întinde cortul acolo şi nici un păstor nu-şi va odihni turma în acel loc.
21. Ci animalele deşertului vor sta acolo: şacalii îi vor umple casele, struţii vor locui acolo, iar ţapii sălbatici vor zburda în acel loc.
22. Hienele vor urla în palatele sale, iar şacalii – în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape şi zilele nu-i vor fi prelungite.