Iona 3
1. Cuvântul Domnului a venit a doua oară la Iona şi i-a zis:
2. „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo mesajul pe care ţi-l spun!“
3. Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate.
4. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!“
5. Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic.
6. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă.
7. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc!
8. Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile!
9. Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»“
10. Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.