Detaliile cărții

Ioan 12

Maria Îi toarnă mir pe picioare.

1. Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care Isus îl înviase dintre cei morţi.

2. Au dat acolo o cină pentru El. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce mâncau la masă cu El.

3. Maria a luat o litră de parfum de nard pur, foarte scump, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei. Casa s-a umplut de mirosul parfumului.

4. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care urma să-L trădeze, a zis:

5. – De ce nu s-a vândut acest parfum cu trei sute de denari, iar banii să fie daţi săracilor?

6. Spunea însă lucrul acesta nu pentru că-i păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoţ şi, fiind cel care ţinea punga, fura el ce se punea în ea.

7. Isus i-a zis: – Las-o în pace, pentru că ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele!

8. Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna.

9. O mare mulţime dintre iudei a aflat că El este acolo şi a venit nu numai pentru Isus, ci şi ca să-l vadă pe Lazăr, pe care El îl înviase dintre cei morţi.

10. Însă conducătorii preoţilor au plănuit să-l omoare şi pe Lazăr,

11. pentru că mulţi dintre iudei îi părăseau din cauza lui şi credeau în Isus.

Intrarea lui Isus în Ierusalim.

12. În ziua următoare, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim,

13. a luat ramuri de palmieri şi I-a ieşit în întâmpinare. Ei strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, aşa cum este scris:

15. „Nu te teme, fiică a Sionului! Iată că Împăratul tău vine, călare pe mânzul unei măgăriţe!“

16. Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri la început, dar când Isus a fost proslăvit şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le-au împlinit cu privire la El.

17. Mulţimea care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase dintre cei morţi depunea mărturie în continuare.

18. Mulţimile L-au întâmpinat, pentru că auziseră că făcuse acest semn.

19. Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic! Iată că lumea se duce după El!“

Isus vorbeşte de moartea Sa.

20. Erau şi nişte greci printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine.

21. Aceştia s-au dus la Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus!“

22. Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip s-au dus şi I-au spus lui Isus.

23. Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit.

24. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod.

25. Cel ce-şi iubeşte viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică.

26. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl îl va onora.

27. Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce-ar trebui să spun? «Tată, salvează-Mă din ceasul acesta!»? Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta!

28. Tată, proslăveşte-Ţi Numele!“ Atunci a venit din cer un glas care a zis: „L-am proslăvit şi-l voi proslăvi din nou!“

29. Mulţimea care stătea acolo şi care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „I-a vorbit un înger!“

30. Isus a zis: – Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi!

31. Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi aruncat afară conducătorul acestei lumi.

32. Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi.

33. Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară.

34. Mulţimea I-a răspuns: – Noi am auzit din Lege că Cristosul rămâne în veac; cum de spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat?! Cine este Acest Fiu al Omului?

35. Isus le-a zis: – Lumina mai este încă puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi cât timp aveţi Lumina, pentru ca nu cumva să vă cuprindă întunericul! Cel ce umblă în întuneric nu ştie unde se duce.

36. Cât timp aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să deveniţi fii ai Luminii! După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat şi S-a ascuns de ei.

Necredinţa Iudeilor.

37. Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

38. ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice: „Doamne, cine a crezut mesajul nostru? Cui i-a fost descoperit braţul Domnului?“

39. De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

40. „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec!“

41. Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.

42. Totuşi, chiar şi dintre conducători, mulţi au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.

43. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.

44. Isus a strigat: „Cel ce crede în Mine, nu crede doar în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis pe Mine,

45. iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M-a trimis pe Mine!

46. Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.

47. Iar dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

48. Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă.

49. Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M-a trimis, Tatăl Însuşi, Mi-a dat poruncă ce să vorbesc şi ce să spun.

50. Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.“

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: